ARAD. Criză de posturi la titularizare. Foarte puține catedre cu o viabilitate de peste 4 ani sunt disponibile pentru examenul din această vară. Cel puțin așa apare din aplicația de pe site-ul dedicat titularizării 2013. Ca număr sar puțin peste 100 dar pentru municipiu intră în concurs sub 60 de catedre, aici fiind incluse și cele pentru Palatul Copiilor și școlile postliceale. Sunt foarte multe discipline care nu au nici un post scos la concurs iar acolo unde mai sunt șanse de titularizare concurența va fi foarte mare. Mai puțin de 5 locuri pentru profesorii de limba română, matematică, engleză sau franceză, dar nici unul pentru municipiu. O singură opțiune pentru dascălii de limba română dacă le surâde varianta școlii din penitenciar. Nici măcar pentru educație fizică și sport, unde de obicei oferta era mai generoasă acum sunt tot sub 5 locuri. Cele mai multe rămân cele pentru educatori și pentru învățători dar și aici majoritatea sunt în mediul rural.
10 pentru arte
Ceva mai norocoși sunt cei pe învățământul special sau pe cel vocațional unde cerere rămâne în continuare puțin mai mare. Liceul de Arte pare a avea cea mai mare criză de cadre didactice, 10 posturi titularizabile figurează doar pentru această școală din municipiu. Situație similară și la învățământul special unde încă se înregistrează o cerere relativ mare pentru profesori specializați.
Înscrieri
Un singur centru pentru județul Arad, Liceul Tehnologic „Iuliu Maniu” din Bulevardul Maniu, nr. 39-41 unde cei care doresc să se înscrie o pot face după următorul program: în perioada 8 – 10 mai, între orele 12.00 – 16.00 și în perioada 13 – 17 mai, între orele 14.00 – 19.00. Examenul va avea loc pe 30 iulie.
CITESTE SI:
Titularizarea isi schimba regulile
Citiți principiile noastre de moderare aici!