Un arădean, al cărui copil învață la Școala Gimnazială „Caius Iacob” din Micălaca, ne-a contactat pentru a-și exprima nemulțumirea față de conducerea școlii. Pe scurt, arădeanul este nemulțumit deoarece în acest moment o echipă de muncitori lucrează la reabilitarea toaletelor din incinta școlii, în timpul orelor de curs. Acesta spune că este mult praf, gălăgie insuportabilă și întreabă de ce nu se lucrează după orele de curs sau la sfârșit de săptămână.
Praf și gălăgie în școală
„Vă scriu în legătură cu evenimentele care se petrec la Școala Gimnazială «Caius Iacob» din Arad. În timpul orelor de curs, în cadrul școlii sunt efectuate lucrări de demolare, renovare a unor grupuri sanitare provocând astfel foarte mult deranj, foarte mult praf și o gălăgie insuportabilă. În opinia mea lucrările de demolare trebuiau efectuate după-amiază, în weekend sau în vacanțe protejând astfel copiii, dar și cadrele didactice! Momentan, copiii folosesc grupul sanitar de la etajul 2 ceea ce nu mi se pare deloc igienic datorită numărului mare de elevi (celelalte două fiind dezafectate)”, ne spune cititorul nostru, care dorește să rămână anonim.
Disconfort mic, toalete noi
Am contactat conducerea școlii arătate cu degetul pentru a primi un răspuns la cele declarate de arădean. Am aflat că este vorba de o lucrare de reabilitare a toaletelor care a debutat în urmă cu 10 zile și care se va finaliza pe 3 aprilie. Vorbim, însă, dincolo de toaletele în curs de reabilitare, de o investiție a Primăriei Municipiului Arad mult mai amplă în această școală.
„Până la urmă, modernizarea toaletelor este benefică pentru toți elevii acestei școli. Desigur am vorbit cu constructorul să efectueze lucrări după-masă dar acest lucru nu este posibil. Desigur, au fost două zile puțin mai zgomotoase când a fost dată faianța jos, însă muncitorii au lucrat cu ușile închise. A fost și puțin praf dar trebuie să ne gândim că vorbim de un disconfort mic în urma căruia elevii vor beneficia de toalete la cheie. Ne cerem scuze părinților pentru acest disconfort, dar trebuie să înțeleagă că Primăria Municipiului Arad, căreia îi și mulțumim pe această cale, investește în această școală și acesta este un lucru bun pentru toți. De exemplu, până acum a fost reabilitată sala de sport și patru săli de clasă. În acest moment se reabilitează toaletele de la parter și cele două etaje, iar în vară vor fi reabilitate alte patru săli de clasă. Nu putem decât să fim fericiți că atât elevii, cât și cadrele didactice din această școală vor beneficia de toată această investiție”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, Andrea Vidu, directorul Școlii Gimnaziale „Caius Iacob” din Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!