Timpul frumos i-a scos afară din case și înarmați care cu ziare, care cu reviste, care cu biciclete sau cu prichindei în cărucioare, arădenii au ieșit în parcuri. Chiar dacă toamna a venit peste Arad, razele de soare și timpul frumos i-au îndemnat pe arădeni să se bucure de un sfârșit de săptămână dedicat liniștii sufletești. Să fi fost și influența Festivalului de Teatru care se desfășoară în aceste zile, să fi fost pur și simplu o zi de vineri cu miros de toamnă, nu se știe. Cert este că toamna a venit pe aleile arădene.
Toamna a cuprins Aradul
ARAD. Frunze ruginii, raze de soare parcă un pic prea puternici și o stare de romantism. Așa s-ar putea descris aleeile din parcurile arădene, alei ce au devenit în acest sfârșit de weekend neîncăpătoare pentru arădenii care au vrut să se mai bucure de o plimbare în natură.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
Local
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
Local
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Dragobete, suplimentând fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49 (100.000 de lei), Joker (50.000 de lei) și Loto 5/40 (25.000 de lei), a anunțat compania.
Local
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.
UT Arad
Meciul de la Arad va fi condus de Horațiu Feșnic, același arbitru care a fost la centru și în partida tur.
Citiți principiile noastre de moderare aici!