Unul dintre cele mai „hulite” drumuri de pe raza judeţului nostru, DN 79, care se află în modernizare de o perioadă foarte lungă de timp, este în continuare asaltat de muncitori.
Angajaţii firmei care a câştigat licitaţia pentru modernizarea acestui drum lucrează la podurile şi podeţele dintre Arad şi Oradea. „Se lucrează la foc continuu. Momentan, ţintele constructorilor sunt podurile şi podeţele care se află pe acest drum”, a declarat Ioan Balint, directorul secţiei din Arad a Administraţiei Drumurilor Naţionale. În plus, se mai lucrează şi la turnarea asfaltului între kilometrul 7,5 şi kilometrul 10. „Pe această porţiune nu trebuie realizate lucrări de lărgire a benzilor de circulaţie. Tronsonul cu pricina este poziţionat înainte de intrarea în localitatea Zimand Cuz şi până în localitatea cu pricina”, a mai adăugat Balint.
Probleme interminabile
Modernizarea DN 79 a fost, încă de la început, una cu probleme. La fel ca în legenda meşterului Manole, ce realizau drumarii ziua, se strica noaptea. După aproximativ un an de zile, în care s-a lucrat în zadar, oficialii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale au decis să ia măsuri în această privinţă. Au fost chemaţi experţi care au realizat o nouă soluţie tehnică a lucrării. Firma care se ocupă de asfaltarea drumului a aşteptat câteva luni până au fost primite noile dispoziţii de muncă, după care s-au reapucat de lucru.
Gata la anul?
„În mod normal, anul viitor această lucrare ar trebui să fie gata”, a ţinut să precizeze Ioan Balint.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!