Ediția de anul acesta va aduce în orașul de pe Mureș invitați din România, Rusia și Coreea de Sud, propunând publicului arădean un concert simfonic, unul vocal simfonic, un recital de pian, dar și o proiecție a unui film mut din anul 1922.
Festivalul debutează pe 31 octombrie, de la ora 19, în Sala Palatului Cultural, cu un eveniment special, dedicat aniversării a 65 de ani de la înființarea corului academic al Filarmonicii de Stat Arad. Cu această ocazie, pe scena Filarmonicii va reveni Carmina Burana, într-un concert vocal simfonic ce îi va avea pe Deun Lee (Coreea de Sud) la pupitrul orchestrei și pe Robert Daniel Rădoiaș la conducerea corului. Soliști vor fi Ana Maria Donose (soprană), Stefan von Korch (tenor) și Adrian Mărcan (bariton).
Film mut
Cel de-al doilea concert din cadrul Toamnei Muzicale va avea loc pe 3 noiembrie, de la ora 18, la Palatul Cultural. „Grădina contrastelor” este spectacolul care va aduce în fața arădenilor filmul „Nosferatu”, regizat de Friedrich Wilhelm Murnau în 1922, reprezentând prima ecranizare a romanului Dracula de Bram Stocker. De coloana sonoră de vor ocupa cei de la Trio Contraste – Ion Bogdan Ștefănescu, Sorin Petrescu și Doru Roman. Evenimentul face parte (și) din Festivalul Internațional MERIDIAN, organizat din 2005 de către Secțiunea Națională Română a Societății Internaționale pentru Muzica Contemporană și Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.
Mendelssohn și Rahmaninov
Patru zile mai târziu, pe 7 noiembrie, obișnuitul concert de joi al Filarmonicii va fi cuprins și el în Toamna Muzicală, bucurându-se de invitați de seamă. Violonista rusă Anna Savkina, pianistul Botond Szocs și dirijorul coreean Samuel Seungwon Lee sunt cei care, alături de orchestra simfonică arădeană, vor interpreta Concertul în mi minor pentru vioară și orchestră op.64 al lui Felix Mendelssohn Bartholdy și Concertul nr. 2 în do minor pentru pian și orchestră op.18 al lui Serghei Rahmaninov.
Chopin, balade și preludii
Botond Szocs, tânărul pianist din Sfântu Gheorghe, revine pe scena Filarmonicii în ziua de 9 noiembrie, cu un recital Frédéric Chopin, interpretând Integrala Baladelor și a Preludiilor pentru pian. Balada nr. 1 în sol minor op.23, Balada nr. 2 în fa major op.38, Balada nr. 3 în la bemol major op.47, Balada nr. 4 în fa minor op.52 și 24 de Preludii op.28 vor răsuna în sala Palatului Cultural, începând cu ora 19.
Și la Primărie
Festivalul Toamna Muzicală Arădeană, aflat la ediția a opta, va poposi pentru o zi și în Palatul Administrativ. Marți, 12 noiembrie, de la ora 19, în Sala Ferdinand a palatului, Constantin Tălmaciu și Sara Gheorghe, sub bagheta dirijorală a lui Dorin Frandeș, vor interpreta lucrări instrumentale de Johann Sebastian Bach, Carl Philipp Stamitz, Grigoraș Dinicu, Constantin Dimitrescu, Vittorio Monti și John Williams. În cadrul aceluiași concert, soprana Afrodita Balaci, mezzosoprana Melinda Drug și chitaristul Emanuel Caragea vor aduce în fața publicului Lucrări vocale de John Dowland, Henry Purcell, Jean Baptiste Verini, Manuel de Falla și Joaquín Rodrigo.
Încheiere…în pași de dans
Ultimul concert al ediției de anul acesta va avea loc pe 14 noiembrie, de la ora 19, la Palatul Cultural. Orchestra simfonică dirijată de Cristian Neagu, alături de soliștii Sorin Petrescu (pian) și Doru Roman (marimbă, xilofon, percuție) vor prezenta publicului compoziții precum Mambo africano (Alice Gomez), Dans țărănesc (Constantin Dimitrescu), Todo Buenos Aires (Astor Piazzola), Dans sârbesc (Nebojša Jivkovici) sau Suita Irlandeză Winter’s Crossing (Phil Coulter).
Accesul la eveniment
Intrarea la evenimente se va face pe bază de bilet, acestea fiind deja puse în vânzare la agenția de bilete a Filarmonicii de Stat Arad, din Palatul Cultural, deschisă după următorul program: Luni 09:00 – 13:00, Marți 09:00 – 13:00, Miercuri 12:00 – 16:00, Joi 09:00 – 13:00; 17:00 – 19:00, În zi de concert 09:00 – 13:00; 17:00 – 19:00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!