ARAD. Printre multele surprize din cea de-a XXII-a ediție a Festivalului internațional de teatru francofon „Amifran” a fost și aceea că am întâlnit o familie întreagă angajată în acest eveniment: soții Georgiana și Victor Maria – cunoscuți artiști instrumentiști – împreună cu copiii lor – Andrei și Valentin.
Cu toții la „Amifran”
„În urmă cu patru ani – ne povestesc soții Maria – am intrat din curiozitate la Teatrul Ioan Slavici la un spectacol al trupei «Amifran», cu ocazia Festivalului de teatru francofon. Emoția, tinerețea și frumusețea tinerilor de pe scenă ne-a impresionat și ne-a convins să facem pasul către teatru. Copiii – Andrei, apoi și Valentin – au intrat în trupa „Mini Amifran” a prof. Gabriela Pavel de la Palatul Copiilor Arad. Spectacol după spectacol, am văzut cum cresc din ce în ce mai frumoși, mai deștepți, mai deschiși către plăcerea de a fi pe scenă și de a bucura publicul.
Apoi a venit și rândul nostru, al adulților. După o colaborare de un an cu Biblioteca Județeană A.D.Xenopol Arad și personal cu d-l Florin Didilescu, în cadrul proiectului cultural «Voyages, voyages…», am fost solicitați să organizăm atelierul de muzică în cadrul Festivalului «Amifran»”.
„L’atelier de Chant”
„Atelierul de anul acesta, „Chant”, a fost o provocare – spune Victor. Coordonatele au fost: aveți la dispoziție două întâlniri a câte 3 ore în care să realizați un spectacol muzical de 7-10 minute. Ideea de la care am pornit a fost un tur muzical al țărilor participante la festival. Am ales repertoriul, instrumentele muzicale (mai ales de percuție) și am așteptat cu nerăbdare prima întâlnire” .
„Am avut plăcerea să descoperim 11 tineri talentați, deschiși și bucuroși de a face muzică – completează Georgiana. Sarcina noastră a devenit din ce în ce mai simplă văzând cum plăcerea de a cânta și de a se simți bine împreună a transformat în foarte scurt timp acest grup eterogen într-o echipă eficientă.
Am cântat, am dansat, ne-am jucat, ne-am distrat . Rezultatul? Un moment artistic-spectacol pe care cu greu l-am putut limita la 15 minute (să ne ierte organizatorii…)”.
Concluzia a fost că ineditul ipostazei i-a mobilizat, i-a stimulat și le-a dat ocazia să trăiască momente cu totul deosebite alături tineri frumoși, care au răspuns cu poftă, cu originalitate, cu spontaneitate și creativitate la provocarea făcută.
De la „Mini…”, la „Amifran”
Andrei și Valentin au jucat în „Blanche Neige et les Minions” de Guillaume Moraine, prezentat de „MiniAmifran” Arad, în regia Gabrielei Pavel. Dar, anul acesta, Andrei a interpretat, pentru ultima dată, un rol la „Miniamifran”, urmând să evolueze, în viitor , alături de noua sa trupă… „Amifran”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!