Potrivit Primăriei, două sunt motivele care au stat la baza relocării celor două tobogane din Parcul „Zsolt Török” din municipiu. „În primul rând siguranța celor care le foloseau, având în vedere faptul că în proximitatea toboganelor au fost montate elementele unui skatepark, iar un alt motiv a fost necesitatea refacerii spațiului verde. În momentul în care vor fi îndeplinite condițiile favorabile însămânțării, echipele edilitare vor reface zona verde” – precizează Ralu Cotrău, purtător de cuvânt al municipalităţii arădene.
Trimite articolul
XE parcul Copiilor, nu al lui Zsolt !!! Sa se dea numele lui strazii unde locuia , daca se vrea imortalizrea lui !!!, Nu furati/stergeti ceva ce e intrat de atata vreme in istoria Aradului, ceva ce e al copiiilor Aradului numai ca sa faceti ambâțul unui politician frustrat si a unei ,,blonde,, !!!
-
Eu nu cred că nu îi parcul copiilor, eu cred că îi parcul țiganilor…
Ar fi fost bine sa fie reabilitate….copiii nu mai aluneca pe ele, fiind foarte vechi, iar daca vorbim de siguranță, ar fi fost bine sa fie pe acei stâlpi de lângă scări sfoară sau un lemn de protecție……tot pentru siguranță, nu?
Noi, părinții, ne-am bucura dacă și în Arad ar fi instalate jucării mai complexe și frumoase pentru copii. E trist să vezi că în tot parcul sunt peste 30 de leagăne și 5-6 tobogane, iar în rest … pauză. NIMIC! La noi oare de ce nu se poate ?
-
La noi de aceea nu se poate fiindca copii nu merg la vot…