Din păcate, în acest an sunt puține șanse ca arădenii să se bucure de noile investiții, dat fiind faptul că cel mai probabil toboganele vor fi funcționale doar în a doua jumătate a lunii august.
„Cum Ştrandul Neptun rămâne o bună alternativă de relaxare și distracție pentru arădeni, Primăria Municipiului Arad a considerat oportună achiziționarea și montarea a încă unui echipament acvatic, alcătuit din trei tipuri de tobogane, cu jet de apă şi grade diferite de dificultate, cu înălţimea de pornire de 10 m şi aterizarea în bazinul mare. Este vorba despre un tobogan acvatic cu tubulatură închisă, un tobogan de tip «Gaură neagră şi Barcă zburătoare» (Black Hole și Flying boats) şi un tobogan serpentină. Cu toate că lucrările au început în urmă cu aproximativ două săptămâni, ele se află într-un stadiu avansat de realizare. Constructorul estimează că la jumătatea lunii august, amatorii de experienţe deosebite vor putea deja încerca cele trei noi tobogane de pe Ştrandul Neptun”, explică reprezentanții municipalității într-un comunicat de presă.
Valoarea investiției se ridică la 1,4 milioane lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!