ARAD.„Așa cum ne-a obișnuit, Victor Ponta dă lovitură după lovitură românilor. Astfel, Guvernul pregătește o nouă o Hotărâre de Guvern prin care vor fi afectați peste 65.000 de profesori din toată țara, aceștia riscând să fie puși în imposibilitatea de a-și ține orele. Totodată, peste 500.000 de elevi pot rămâne fără cadre didactice la catedră. Mai exact, Ministerul Educației pregătește o surpriză majoră cadrelor didactice și personalului didactic auxiliar navetist din școlile din toată țara, intenționând să pună decontarea abonamentelor lunare în cârca autorităților locale”, declară vicepreşedintele CJA, Adrian Ţolea.
În opinia sa, acest lucru înseamnă : întârzieri garantate la plata decontărilor ; un act de discriminare la adresa cadrelor didactice care lucrează în comunitățile sărace, unde primăriile nu vor putea include astfel de cheltuieli în bugetele locale. „Prin această Hotărâre de Guvern se urmărește pasarea problemei banilor de la nivel național la nivel local. Haosul colectării veniturilor la bugetul statului se resimte zilnic și, după 42 de noi taxe și impozite, a venit timpul taxei pe învățătură! Guvernul plafonează și abonamentele cadrelor didactice la nivelul tarifului perceput de CFR, la un tren de clasa a II-a. Prin urmare, în 90% din cazuri, așa cum s-a întâmplat și cu plafonarea abonamentelor pentru elevii navetiști, cadrelor didactice li se va deconta o foarte mică parte din abonament, acolo unde nu există tren. Adică, profesorii vor plăti 300 de lei abonamentul lunar, iar autoritățile locale vor deconta doar 50 de lei. Este evident că este o plafonare mascată. Gândiți-vă că în multe zone rurale sau în zonele de munte, exact acolo unde este un deficit major de personal didactic, nu există tren”,mai spune Ţolea, care consideră că , prin acest HG, Guvernul Ponta încalcă dreptul constituțional la învățătură.
Ţolea critică „taxa pe învăţătură”
Vicepreşedintele CJA, Adrian Ţolea, acuză Guvernul că mută încă o povară pe umerii administraţiilor locale.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Premierul canadian, Justin Trudeau, a susţinut vineri că preşedintele american, Donald Trump, nu glumeşte când spune că vrea să unească SUA cu Canada, întrucât obiectivul său este de a obţine materiile prime şi mineralele strategice de care dispune Canada, relatează agenţia EFE.
România
Ministerul Culturii va propune înăsprirea cadrului legislativ care reglementează condițiile în care se pot realiza expoziții în străinătate, o propunere de hotărâre de guvern urmând să fie publicat pe site-ul ministerului, a anunțat ministrul Natalia Intotero.
Mapamond
Un avion mic s-a prăbușit pe un bulevard din São Paulo, Brazilia. Două persoane aflate la bord au decedat, iar alte două au fost rănite de fragmentele avionului.
România
Vineri, 7 februarie, la nivel internațional este marcată Ziua Siguranței pe Internet, un prilej de a atrage atenția asupra utilizării tehnologiilor digitale într-un mod sigur, responsabil și conștient de către toți utilizatorii, în special copiii, adolescenții și persoanele în vârstă.
1
Local
Un curs intensiv de inițiere în domeniul consultanței în afaceri va fi derulat de către Camera de Comerț Arad.
ARADON opinii
Nu există prea multe motive să fim veseli în februarie. Lună nehotărâtă între iarnă și primăvară, între soare și frig, nehotărâtă până și în calendar, are ba 28, ba 29 de zile, personaj ce nu se lasă numerotat. Nesupunerea lui se simte peste tot. O iarnă cu miros de primăvară, în care energia începe să curgă prin trup, risipind negurile și pâclele sufletești.
Local
Ministrul Grindeanu a afirmat, în urmă cu două săptămâni, la Timișoara, că drumul de legătură va fi gata până la finele sezonului estival.
Citiți principiile noastre de moderare aici!