ARAD. „Astăzi se împlinesc 10 zile de la acea şedinţă cu «cântec», în care s-au votat mai multe Hotărâri de Consiliu Local, inclusiv cele privind masterplanurile judeţene pentru apă-canal, respectiv deşeuri. Acesta este termenul maxim în care secretarul comunei trebuie să remită Prefecturii aceste hotărâri, adoptate în condiţii controversate. Pe această cale fac un apel Instituţiei Prefectului de a urgenta analizarea respectivelor hotărâri, pentru a debloca întregul judeţ. Prefectura reprezintă tot judeţul, iar această situaţie este excepţională şi, de asemenea, afectează tot judeţul”, a declarat Adrian Ţolea. În opinia sa, de vină ar fi tot primarul Farcaşiu, care
„conduce dictatorial comuna”, dar afectează şi judeţul. „Riscăm să pierdem peste o sută de milioane de euro la «Apă-canal», peste 30 de milioane la «Deşeuri» pentru că un primar conduce comuna după propriile sale legi, după propriile sale interese. Cele două mari proiecte vizează comunele şi oraşele din judeţ, indiferent de culoarea politică a primarilor. Sunt proiecte în folosul cetăţenilor, dar asistăm la un caz singular în care un primar lucrează împotriva cetăţenilor. Şi nu numai împotriva cetăţenilor din comuna sa, ci a cetăţenilor din tot judeţul Arad”, a declarat Adrian Ţolea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!