Aproape un an cu bune şi cu rele, cu realizări şi cu dorinţe, cu proiecte lăsate viitorilor conducători, toate acestea le-a prezentat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Adrian Ţolea, cel care din iulie 2015 şi până luni, 13 iunie, a condus destinele judeţului. „Am preluat mandatul de interimar într-un moment de cumpănă pentru instituţie, cu finalul încheierii unui ciclu bugetar european. Multe dintre proiectele cu finanţare europeană aveau termen de finalizare 31 decembrie 2015 şi orice pas greşit ar fi putut însemna pierderea banilor europeni. În acest an de interimat am reuşit să duc la bun sfârşit proiectele avute, m-am confruntat cu alte provocări administrative, am reuşit să formez cu colegii mei o echipă”, şi-a început discursul Adrian Ţolea. După care a enumerat câteva dintre proiectele duse la bun sfârşit în ultimul an de zile.
Proiectele importante
„Sănătatea a fost una dintre direcţiile principale ale investiţiilor CJA. Iar acest lucru se va vedea acum, la acreditare. Sunt convins că vom primi acreditarea Spitalului Judeţean Arad. Am finalizat modernizarea Unităţii de Primire Urgenţe, am reuşit să finalizăm modernizarea ambulatoriului integrat, acest proiect fiind finanţat din fonduri europene, aproape două milioane de euro. În această privinţă, insist asupra faptului că nu ne-au fost cerute fondurile înapoi pentru că nu există articol în contract în baza căruia să returnăm banii. Tot în acest domeniu pot să amintesc de vizita fostului ministru al Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cădariu, care şi-a respectat promisiunile până la capăt: am primit incubatoare pentru nou-născuţi, dar şi bani pentru un RMN”, a declarat Ţolea.
Şi Aeroportul
Acesta a trecut apoi la o altă investiţie importantă, respectiv modernizarea Aeroportului Arad. „Noi ne-am făcut treaba, am modernizat aeroportul, l-am adus la standarde europene, este una dintre cele mai frumoase aerogări din România. Reprezentanţii companiei Join Airlines ne-au asigurat că zborurile vor începe în luna septembrie”, a mai spus fostul interimar de la conducerea judeţului. Un alt proiect, poate cel mai important dintre cele finalizate în ultima vreme, este cel de gestionare a deşeurilor, masterplanul în valoare de aproximativ 30 de milioane de euro. „Am reuşit să ducem la bun sfârşit acest proiect important. Am reuşit să ne încadrăm în termene, am trimis şi licitaţiile pentru operatori la SEAP, urmează ca cei de aici să le publice. Dar noi am respectat întru totul termenele”, a punctat Adrian Ţolea. Vicele de la CJA a mai vorbit şi despre Drumul Vinului, finalizat în toamna trecută, despre asfaltarea drumului Arad-Felnac, dar şi despre următoarele investiţii în infrastructura rutieră.
Le urează succes
„Rămân mai departe în echipă, sunt ales consilier judeţean, le urez succes colegilor mei care au fost nominalizaţi pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinţi şi sunt convins că îşi vor face bine treaba”, a încheiat Ţolea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!