„Am avut parte de un atac coleric, la persoană, total în afara subiectului, ceea ce demonstrează că am avut dreptate”, a declarat Adrian Ţolea, care răspunde şi la catalogarea sa ca traseist politic: „Am plecat din PNL împreună cu doi foşti preşedinţi ai partidului, Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica. Împreună am fondat un nou partid, PLD, nicidecum nu m-am dus la «masa pusă». În rest, am ajuns din ApR în PNL prin fuziunea celor două partide, apoi tot prin fuziune am ajuns de la PLD la PDL. Practic, am rămas consecvent cu doctrina de dreapta. Mă aştept ca într-o dezbatere politică să ne argumentăm fiecare punctul de vedere, nu să ne jignim sau să deviem de la subiect. Prin atitudinea lor, reprezentanţii PSD ne arată că nu au argumente politice în mare majoritate a subiectelor. Iar lipsa unor argumente presupune lipsa forţei de a se bate pentru Arad şi arădeni”.
Tolea : "nu sunt traseist politic"
Reactualizat la:
<p>ARAD. Adrian Ţolea, secretar general al PDL Arad, consideră că reacţia PSD Arad la criticile sale privind „lipsa de interes” a deputaţilor PSD faţă de regionalizare este exagerată şi jignitoare.</p>
<p>
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Deputați de opoziție din Serbia au aruncat marți cu grenade fumigene în interiorul parlamentului în semn de protest față de politicile guvernului, scrie Agerpres. Un deputat a făcut AVC după incident.
România
Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu, Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și nu poate fi un model de bune practici de democrație, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, marți, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Totul, după afirmații ale SVR despre Călin Georgescu.
4
Mapamond
Guvernul britanic va simplifica procedurile sale pentru achiziţia de material militar şi va „reduce birocraţia care încetineşte aprovizionarea în echipamente de apărare, de la nave până la muniţii”, a anunţul marţi executivul de la Londra, la o săptămână după ce a anunţat o creştere a cheltuielilor în domeniu, informează AFP.
Mapamond
Polonia îşi va revizui Planul de Redresare şi Rezilienţă în vederea redirecţionării de fonduri spre apărare şi rezilienţa economică, a declarat marţi ministrul de resort, Katarzyna Pelczynska-Nalecz, transmite Reuters.
1
Local
Consiliul Județean Arad a făcut „împărțeala” banilor proveniți din cota aferentă impozitului pe venit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!