„Prin acest demers, dumnealui doreşte să-şi asume meritele finanţării unor obiective, deşi acestea oricum urmau să fie finanţate, indiferent de interpelarea dumnealui. Este un simplu tertip politic”, declară Ţolea, care îi şi răspunde deputatului la interpelarea adresată ministrului. Astfel, în baza HG 655/2009, guvernul a accesat credite de angajament pentru mai multe grădiniţe şi şcoli. „Sunt 2.456.000 de lei, pentru 21 de instituţii de învăţământ de pe raza întregului judeţ, care vizează investiţii, reabilitări şi asigurare cu utilităţi”, a precizat vicepreşedintele CJ Arad.
„De ce nu a fost preocupat de şcolile arădene anul trecut, când ministru al Educaţiei era doamna Andronescu, de la PSD? Spre deosebire de doamna Andronescu, actualul ministru, domnul Daniel Funeriu, a alocat până acum, în primul trimestru, tot atâtea fonduri pentru şcolile arădene cât doamna Andronescu în întregul ei mandat”, a mai punctat Ţolea.
JA-S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!