Garda Financiară a depistat un transport de banane destinat comericalizării pe piaţa neagră a fructelor, care ar fi trebuit să ajungă la firma unui iordanian.
„Urmare a acţiunii de monitorizare a traficului de mărfurii în punctul de frontieră Nădlac, a fost oprit în vederea controlului autotrenul ce aparţinea unui transportator din Timiş, care transporta cantitatea de 1.056 baxuri banane. Conform documentelor prezentate de către conducatorul auto, marfa a fost încărcată în Belgia, furnizorul mărfii transportate fiind din Polonia, la rubrica «beneficiar», apărea înscrisă o societate din comuna Glina, jud. Ilfov, iar la locul de descarcare era făcută menţiunea «Bucureşti-Romania»”, a explicat comisar şef Anton Pop.
Comisarii GF Arad au constatat, însă, conform informaţiilor furnizate de baza de date a O.N.R.C. că beneficiarul mărfii transportate este o societate înfinţată în 16.08.2010, de un cetăţean iordanian şi că societatea nu are puncte de lucru, subunităţii, ori sedii secundare declarate care să permită desfăşurarea activatăţii de tipul comerţului angro cu legumefructe. Mai mult, societatea era dată în consemn la frontieră de către GF Ilfov.
„Fapta constatată de comisarii GFA constituie contravenţie, contravenientul a fost amendat cu 20.000 lei şi s-a dispus confiscarea cantităţii de 19.155 kg de banane, cu o valoare de 70.000 lei”, conchide Pop.
JA-A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!