ARAD. Într-o singură zi, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor şi cei de la Poliţia Nădlac au descoperit trei transporturi ilegale în care se aflau tone de banane şi legume şi 800 bucăţi de ciocolată. TIR-urile şi autoturismul în care erau încărcate fructele, legumele şi ciocolata au fost oprite de oamenii legii în zona Punctului de Trecere a Frontierei Vărşand. După ce au descoperit că actele pe marfă nu corespundeau realităţii, cei de la Investigarea Fraudelor au aplicat amenzi de zeci de mii de lei. „Din documentele justificative prezentate de către unul dintre cei doi transportatori a rezultat că întreaga cantitate de 16.500 kg legume, în valoare totală de aproximativ 58.000 de lei, avea ca destinaţie o societate cu sediul în Bucureşti, iar ca loc de descărcare o adresă din judeţul Ilfov. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că societatea respectivă nu are punct de lucru la locul de descărcare, iar la adresa unde figura sediul societăţii, funcţionează alte două societăţi comerciale”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad.
Fără sediu la adresa din documente
De asemenea, potrivit Serviciului de Investigare a Fraudelor „din documentele justificative prezentate de transportatorul celor 22.070 kg banane a rezultat că acestea sunt destinate unei societăţi din judeţul Ilfov, însă, din verificările efectuate s-a constatat că la adresa unde figurează ca fiind sediul societăţii, nu funcţionează nicio firmă”. În ceea ce priveşte transportul ciocolatei, acesta era efectuat de un tânăr în vârstă de 28 de ani, din judeţul Ilfov, fiind depistat de poliţiştii din Nădlac. Este vorba despre 800 de bucăţi de ciocolată Nussknacker, cumpărată din Germania, pentru a fi vândută în România.
Amenzi şi confiscare
„Urmare a celor stabilite în urma verificărilor, conform Legii nr. 12/1990, administratorii celor două societăţi au fost sancţionaţi cu 20.000 de lei fiecare”, au precizat IPJ Arad. Tânărul care a fost prins transportând cele 800 de bucăţi de cicocolată a fost amendat cu 1.000 de lei. Legumele, bananele şi ciocolata au fost reţinute în vederea confiscării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!