Arad. La Arad, primele roșii produse în România în acest an au ajuns deja în piețe de circa două săptămâni. În cele mai mari plantații, care au câteva hectare, serele sunt încălzite cu apă geotermală din zonă, iar roșiile sunt ecologice și nu au fost tratate cu nicio substanță chimică.
2 hectare cu roșii, la Arad
În programul de producere a tomatelor cu ajutor de la stat au intrat de la cei mai mici producători, până la agricultori de renume național. În cele mai mare combinat agroindustrial din vestul României, aflat la Curtici, Dimitrie Muscă, unul dintre cei mai de succes agricultori români, produce roșii în sere care se întind pe 2 ha.
1.000 de kilograme în 36 de magazine
Iată ce a declarat, Dimitrie Muscă pentru cititorii Jurnal arădean/Aradon: „Roșiile sunt ecologice, se folosesc îngrășăminte organice, sunt polenizate cu ajutorul bondarilor, iar dăunătorii sunt combătuți tot prin metode care nu conțin substanțe chimice. În sere se introduc anumite insecte și sunt montate niște lămpi cu lumină albastră, care atrag dăunătorii și îi omoară”.
În serele lui Muscă, roșiile cresc pe opt sau chiar nouă etaje și în fiecare dimineață câte 1.000 de kg sunt trimise, exclusiv, în cele 36 de magazine pe care combinatul agroindustrial le deține în Arad și Timiș.
12 lei un kilogram de roșii
Tomatele din zonele Curtici-Macea sunt considerate ca fiind cele mai gustoase din țară și sunt așteptate de clienți. Conform Direcției Agricole Arad, pentru primul ciclu de producere a roșiilor s-au înscris 196 de producători. Cei mai mulți produc pe 1.000 de mp, însă cei mai mari producători au sere care se întind pe 2 ha, în orașul Curtici, și 3,8 ha în comuna Dorobanți. Cu toții au obligația de a livra cel puțin două tone de tomate.
Subvenție de 3.000 de euro
Pe lângă prețul obținut pe primele roșii din acest an, cei care respectă această condiție mai primesc și 3.000 de euro ajutor de la stat. Primele roșii autohtone au ajuns pe piață încă din 23 – 24 aprilie, iar cei doi producători care dețin cele mai mari sere au îndeplinit deja condiția de a livra cel puțini două tone, așa că în aceste zile, le-au fost întocmite deja actele pentru a primi cei 3.000 de euro.
168 de producători
În județul Arad se constată o creștere a celor interesați de acest program. Anul trecut au primit bani 168 de producători, iar în acest an se estimează că vor fi finanțați 196.
Citiți principiile noastre de moderare aici!