Peste două tone de produse au fost confiscate de poliţişti în urma unei acţiuni organizată în domeniul respectării normelor privind substanţele chimice periculoase. Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au luat la controlat mai mulţi agenţi economici din zece judeţe printre care Arad, Timiş, Alba, Cluj, Mureş, Hunedoara, Satu Mare, constatând 14 infracţiuni în urma acţiunii care a început pe 4 octombrie şi s-a încheiat la sfârşitul lunii. Astfel, ca urma a acestei acţiuni, oamenii legii au declarat că au fost confiscate 1, 122 kg de mercur, 18,5 kg de cianură de zinc şi peste 1.000 de kg de alte tipuri de substanţe periculoase şi toxice.
Deşeuri depozitate necorespunzător
Poliţiştii spun că s-a acordat o atenţie deosebită depistării situaţiilor de risc generate de condiţiile necorespunzătoare de depozitare, a legalităţii operaţiunilor cu substanţe periculoase toxice şi foarte toxice, şi substanţelor expirate care, potrivit legii, sunt încadrate în categoria deşeurilor periculoase, ţinând cont de pericolul pe care îl reprezintă accidentele ecologice. Rezultatele activităţilor desfăşurate s-au materializat în constatarea a 14 fapte de natură penală, din care 8 infracţiuni privind protecţia mediului şi o infracţiune privind regimul deşeurilor. Controalele au fost efectuate împreună cu specialişti din cadrul instituţiilor publice cu responsabilităţi în domeniu, respectiv, Inspectoratele Teritoriale de Muncă, Agenţiile Judeţene de Protecţie a Mediului şi Comisariatele Judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu.
Pesticide re-etichetate la Arad
La Arad, poliţiştii şi comisarii de mediu au descoperit în depozitul unei firme din Arad, peste 460 de litri şi 238 de kilograme de deşeuri toxice expirate şi reetichetate. Odată expirate aceste substanţe folosite la lucrări agricole devin toxice.
JA – I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!