Ajuns la cea de a XVI-a ediţie, Topul Firmelor reprezintă un etalon în mediul economic arădean. Acest clasament cuprinde societăţile comerciale cu rezultate economice remarcabile în anul financiar 2008. Din peste 15.000 de firme care au depus bilanţul contabil pentru anul trecut, aproape 6200 s-au clasificat pentru Top.
Dintre acestea, 358 de firme au reuşit să ocupe unul din primele trei locuri şi 858 pe primele zece poziţii, la unul din cele 6 domenii (cercetare – dezvoltare şi high-tech; industrie; agricultură, pescuit, piscicultură; construcţii; servicii; comerţ, export şi turism) şi 51 de grupe de activitate, conform metodologiei de realizare a topului. Festivitatea de joi va avea loc la Expo Arad Internaţional şi va cuprinde premierea firmelor, acordarea distincţiilor şi trofeelor de excelenţă, urmate de degustarea unor sortimente culinare şi băuturi diversificate şi rafinate.
G.K.
Citiți principiile noastre de moderare aici!