ARAD. Mâine seară, de la ora 19, sunteţi aşteptaţi în sala Studio a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” pentru a vedea un spectacol după textul croatului Miro Gravran, pus în scenă de tânărul regizor Felix Crainicu.
„Totul despre femei” – piesă scrisă de dramaturgul croat Miro Gavran între 1999 şi 2000 – aduce în prim plan teme precum dragostea, prietenia, familia şi cariera, fiind extrem de ofertantă pentru actriţe. Gavran a conferit piesei o structură cu totul şi cu totul inedită, trei actriţe urmând a interpreta, fiecare, câte cinci roluri diferite. O miză mare pentru regizor, o piatră grea de încercare pentru oricare dintre cele trei actriţe, un teatru viu, adevărat, desprins din realitate.
Autor prolific, ce respectă marea dramaturgie clasică a lumii, Miro Gavran face parte însă din categoria oamenilor de teatru care „respiră” mai uşor şi mai firesc în ritmul vieţii ce acum conjugă verbul „a trăi”, şi care îşi reglează pulsul imaginaţiei la cel al atât de complicatului sistem sanguin al cotidianului. Iar aceasta este perspectiva din care trebuie privită şi piesa „Totul despre femei” – o piesă scrisă din dragoste pentru Femeia de azi. Şi, cum atunci când iubeşti accepţi şi binele şi mai puţin binele fiinţei iubite, la fel şi Gavran ne dezvăluie Femeia aşa cum este ea, cu toate micile piese de teatru pe care ea îşi impune să le joace de-a lungul vieţii.
Structura piesei fiind inedită, surprinzătoare, spectacolul de teatru născut din ea devine, la rândul său, inedit. Cele trei actriţe construiesc în scenă trasee în aparenţă separate, pe parcursul a 15 scene trecând prin locuri şi situaţii ce, la o primă vedere, par a nu avea legătură între ele. În fiecare scenă apar câte trei personaje, frânturile de viaţă desenate într-o banală cameră de zi, într-o grădiniţă, un azil de bătrâni, într-un cimitir sau într-un loc oarecare fiind strâns legate între ele, fiecare dintre scene făcând trimiteri la cele precedente. Iar în acest context, efortul depus de actriţe este mult superior celui în care, de la început până la final, ele ar fi fost nevoite să interpreteze unul şi acelaşi personaj.
Citiți principiile noastre de moderare aici!