NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, în cooperare cu polițiști din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva – Arad, au descoperit într-un automarfar, două tractoare marca John Deere, estimate la peste 310.000 de euro. Utilajele erau căutate de către autorităţile din Italia, alerta fiind introdusă cu o zi înainte, în data de 26 octombrie.
„În data de 26 octombrie, în jurul orei 22.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, în cooperare cu polițiști din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva – Arad, au identificat într-o parcare de automarfare situată pe DN 7, în zona adiacentă punctului de trecere, un automarfar înmatriculat în România, condus de un cetățean român. Șoferului i-au fost solicitate documentele de însoțire a mărfii. Conform acestora automarfarul era încărcat cu mai multe colete de stofă. În urma verificării semiremorcii, s-a constatat că înăuntru se aflau două tractoare marca John Deere. În cauză, colegii nostri au dispus efectuarea unor verificări suplimentare în cadrul cărora s-a constatat faptul că mijloacele de transport figurau ca <<bunuri căutate pentru confiscare>>, alerta fiind introdusă de către autorităţile din Italia chiar în ziua în care au fost descoperite. Tractoarele, estimate la o valoare de peste 310.000 de euro, au fost indisponibilizate. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au declarat reprezentații Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Trimite articolul
XAstea au fost vandute -cumparate din Italia, apoi anuntate ca furate (dupa ce au intrat in Romania legal) De indata ca au intrat in Romania, vanzatorul italian a fost sunat si anuntat ca sculele sunt la destinatie, apoi omul s-a dus la politie, a inregistrat furtul si maine va depune cererea de despagubire la CASCO. Cat timp nimeni nu va incerca sa inmatriculeze aceste tractoare, nu va gasi nimeni nici o urma.