Organizat de Liceul Național de Informatică, concursul a reunit la Arad participanți din toată țara, deși caracterul concursului este unul regional. Prezentat de tânăra solistă de muzică folclorică Alexandra Drăgan, concursul a adus pe scena arădeană obiceiuri folclorice din mai multe zone ale țării.
Destinat elevilor din învățământul preuniversitar, evenimentul cultural s-a desfășurat pe patru secțiun, performanțele copiilor și strădania profesorilor coordonatori fiind răsplătite atât cu premii și mențiuni, cât și cu îndelungi aplauze din partea publicului prezent. Secțiunile concursului au fost „Monolog”, „Manifestări teatrale populare”, „Dansuri populare” și „Caricaturi”.
Premianții
La secțiunea „Monolog”, Drăgaru Darius-Gabriel, elev al Școlii Gimnaziale nr.1 din Valcău de Jos, județul Sălaj, este cel care a reușit să obțină locul întâi. Locurile doi și trei le-au fost rezervate lui Moțiu Marius (elev al liceului gazdă), respectiv lui Dobra Raul (elev al Liceului Tehnologic „Ștefan Hell” din Sântana). Liceul gazdă a reușit să obțină și premiul întâi la secțiunea „Manifestări teatrale populare”, cu spectacolul „Pă laviță la uliță”, coordonat de prof. Farcaș Angelica. Premiul al doilea al secțiunii a mers spre Școala Gimnazială Prioteasa, din județul Sălaj, care a participat cu spectacolul „Hai la tropotită”. Tot premiul doi l-a obținut și Școala Gimnazială nr. 1 din Ciocănești, județul Călărași, cu spectacolul „Colaj de cimilituri, strigături, orații populare din zona Munteniei”.
Formația „Armonia Mureșană” a Școlii Gimnaziale „Sabin Mănuilă” din Sâmbăteni a obținut premiul întâi la secțiunea „Dansuri populare”, aceștia fiind urmați de formația „Junii Mureșului”, a Liceului Național de Informatică Arad și de formația „Banda Romani”, a Școlii Gimnaziale nr.2 din Pecica. Premiile secțiunii „Caricatură” au mers spre Moraru Ovidiu (premiul întâi, Liceul Național de Informatică), Ciul Oana (premiul doi, Liceul Național de Informatică) și Sztoika Szidonia (premiul trei, Școala Gimnazială nr.2 Pecica).
Marele premiu al concursului a mers către Ansamblul Folcloric „Macii Bărăganului”, de la Școala Gimnazială nr.1 din Ciocănești, județul Călărași. Aceștia au fost coordonați de profesorii Melente Dan și Melente Silvia-Mihaela.
Organizatorii
Din echipa de proiect au făcut parte prof. Pașcalău Maria, directorul liceului gazdă, prof. Farcaș Angelica, inițiator al proiectului și profesor în cadrul liceului gazdă, prof. Dr. Orban Laura, inspector de Limba și literatura română în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Arad, prof. Lazăr Daniela, director adjunct al Liceului Național de Informatică, dar și profesorii Lădariu Diana, Popa Florin și Kuschause Cristina.
Pe această cale, organizatorii concursului mulțumesc pentru susținere membrilor juriului -personalități ale vieții culturale arădene, reprezentanți ai instituțiilor partenere: Centrul Cultural al Județului Arad, ISJ Arad, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Biblioteca Județeană „A.D.Xenopol” Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!