Târgul de Paşte, organizat de Expo Arad
Internaţional, reuneşte în acest an
atât produse tradiţioanle specifice
Sărbătorilor Pascale, cât şi
produse inovative pe piaţa arădeană.
Pentru cei care doresc să cunoască cât
mai multe despre arta, tradiţia şi farmecul
încodeierii ouălor, a costumelor
tradiţionale sau a jocului popular sunt amenajate
standuri speciale de către Centrul Cultural
Judeţean. „Meşterii populari sunt aici,
la Târgul de Paşte, pentru a ne arăta
cum se sărbătoreşte Paştele
în stil tradiţional”, a explicat Doina
Vasilescu, managerul de proiect. Viorica Drajmici din
Suceava a participat de patru ori la expoziţiile
arădene şi ne-a spus: „Încodeiez
ouă de aproximativ 12 ani. Chiar dacă
păstrăm modelele religioase pe care le facum
cu vopsele de lână şi ceară de
albine, în fiecare an trebuie să aducem
câte ceva nou, o inovaţie”.
Pe de altă parte, la Târgul de Paşte
sunt prezenţi şi expozanţi care aduc
publicului larg produse alimentare mai deosebite.
Printre aceştia se numără
producătorii de dulciuri din Ungaria, dar şi
singura fabrică de paste semi-industrializată
din Arad. „Este pentru a doua oară
când participăm la o expoziţie de acest
gen şi sperăm că va fi din ce în
ce mai bine. Problema pentru produsele noastre –
pastele proaspete, este că încă nu s-a
format o cultură a mâncării de acest
gen în România. Am început cu
această fabrică, fiind singurii pe zona de
Vest şi dorim ca şi arădenii să
aprecieze tot mai mult produsele culinare de
calitate”, a spus Gianfranco Marinangeli,
administratorul companiei.
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!