Ea a fost realizată de elevii – membrii ai cercului de folclor -, de diriginţii şi învăţătorii de la Şicula, sub îndrumarea consilierului educativ prof. Tomşe Lenuţa.
Toţi cei prezenţi, colegi, părinţi şi membrii ai autorităţilor locale au avut bucuria de a retrăi momente de neuitat din tradiţia populară a locuitorilor Şiculei, reconstituite de elevi talentaţi şi pasionaţi de valorile etnografice. După cum ne informează prof. Lăcrămioara-Melania Ardelean, responsabil pe zonă, timp de două ore „moştenitorii tezaurului popular” au recreat atmosfera şezătorilor de odinioară, au cântat, au descântat, au dansat şi au prezentat minunatele costume pe care le-au purtat cu foarte mare drag.
De asemenea, invitaţii au avut plăcerea de a vizita sala-muzeu a şcolii, unde sunt expuse costume populare, articole de artizanat şi obiecte de uz casnic folosite de înaintaşii acestei zone a ţării noastre.
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!