Potrivit Centrului Infotrafic, traficul rutier este blocat încă de la ora 8.45. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad au declarat că remorca unui autocamion care transporta balast a intrat în balans și s-a răsturnat peste semiremorca altui autocamion care se deplasa din sensul opus. Balastul din remorca autocamionului s-a răsturnat pe partea carosabilă. Unul dintre autocamioane a ajuns în șanț, iar celălalt a rămas pe șosea. Pentru că șoseaua trebuie curățată de balast, iar autocamioanele ridicate, traficul rutier rămâne blocat. Centrul Infotrafic oferă ca rute ocolitoare: – DJ709 Arad – Horia – Şiria, DJ708B Şiria – Păuliş; – DJ709 Arad – intrare în localitatea Horia, DJ682C – Vladimirescu (str. Gării). Incidentul rutier nu s-a soldat cu victime.
UPDATE: Traficul a fost reluat în Vladimirescu. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că începând cu ora 12:25, traficul rutier a fost reluat pe DN 7, în localitatea Vladimirescu. “Din cauza unei tamponări în care au fost implicate două autocamioane, timp de patru ore autovehiculele au fost deviate pe rute ocolitoare. Accidentul nu s-a soldat cu victime”, informează Centrul Infotrafic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!