Mai mult, la bugetul de stat nu au fost declarate şi achitate la termenele legale sumele reprezentând taxe şi impozite datorate, urmare achiziţionării şi comercializării materialeleor de construcţii cu provenienţă ilicită. „Menţinăm că societatea a fost administrată de o grupare specializată în activităţi de fraudare a bugetului de stat, respectiv persoane cercetate penal pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune”, ne-a explicat Marius Băltăreţu, director coordonator adjunct al GFA.
Corpul de control al GFA a stabilit că prin derularea de operaţiuni comerciale neevidenţiale în contabilitate, Vasile Caicaş şi Florin Portelechi, racolaţi şi coordonaţi de Ionel Trif, administrator de fapt al SC Dalex Expres SRL şi prin declararea fictivă a impozitelor şi taxelor locale, bugetul de stat a fost prejudiciat cu peste 410 mii lei.
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!