Restricţiile de circulaţie impuse de majoritatea statelor europene, pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, îi blochează pe români în ţările în care lucrează de ani de zile. Mulţi dintre ei doreau să ajungă acasă de sărbători, însă nu mai pot face acest lucru pentru că ar fi puşi direct în carantină. În aceste condiţii, şi-au anulat călătoriile, iar asta se vede cel mai bine la graniţa de vest, unde traficul a scăzut, în medie, de şase ori faţă de anul trecut, şi de nouă ori la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II.
Conform datelor oferite de Poliţia de Frontieră Arad, în 24 de ore, respectiv de luni dimineaţă până marţi dimineaţă, PTF Nădlac II a fost tranzitat de 7.700 de persoane, cu 3.250 de mijloace de transport, faţă de 70.000 de persoane, cu 20.000 de mijloace de transport, în perioada 21 – 22 decembrie 2019. În ambii ani, cele mai multe persoane au fost pe sensul de intrare în România, în ultimele 24 de ore fiind vorba de 4800 de persoane care au venit în ţară prin Nădlac II.
Situaţia este aceeaşi la toată frontiera cu Ungaria, în condiţiile restricţiilor de circulaţie existente din cauza pandemiei de COVID-19.
“Faţă de anii anteriori, în care traficul la frontiera cu Ungaria era foarte intens, pentru că mulţi cetăţeni români stabiliţi în străinătate veneau acasă de sărbători, în acest an se observă o scădere semnificativă a numărul de persoane care tranzitează punctele de trecere. În contextul epidemiologic actual şi din cauza restricţiilor impuse în majoritatea ţărilor europene, multe persoane şi-au anulat deplasările”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Claudia Ardelean.
În medie, pe întreaga frontieră cu Ungaria, respectiv prin toate punctele de trecere din judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare, traficul a scăzut de şase ori faţă de anul trecut. În 24 de ore, frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 27.500 de persoane, din care 20.000 de persoane au fost pe sensul de intrare în ţară. Anul trecut în aceeaşi perioadă, frontiera de vest a fost tranzitată de 169.000 de persoane, marea majoritate fiind tot pe sensul de intrare.
Cu toate acestea, faţă de începutul lunii decembrie, se sesizează o creştere a traficului la graniţă, pentru că unii români vin totuşi acasă de sărbători. Nu se înregistrează însă timpi de aşteptare, pentru controlul documentelor la intrarea în ţară, în niciun punct din judeţul Arad. În medie, cel mult 10 minute se stă pentru control, cu mici episoade de aglomeraţie la Nădlac II, când se poate aştepta 30 de minute, faţă de trei – patru ore anul trecut. Aici, sunt deschise şase artere de trecere pentru autoturisme la intrarea în ţară şi trei artere la ieşire.
Citiți principiile noastre de moderare aici!