Ceea ce trebuia să se întâmple, până la urmă s-a întâmplat. Chiar dacă pentru asta a fost nevoie să treacă aproape un an şi jumătate. Gheorghe Roman Copil – cunoscut în oraş ca Romi Copil – a fost prins şi dus la puşcărie, unde are de executat o pedeapsă de aproape 11 ani pentru trafic de droguri de mare risc. El a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Timişoara la 11 mai 2017, însă a dispărut chiar în ziua în care şi-a aflat sentinţa. A fost dat în urmărire naţională, poliţiştii arădeni din cadrul Serviciului de Investigații Criminale reuşind să îl găsească duminică, 28 octombrie, în jurul orei 5.30, în cartierul Aradul Nou. Romi Copil a fost ridicat şi depus la Penitenciarul Arad pentru a-şi ispăşi pedeapsa.
Oficial, prin vocea purtătorului de cuvânt Cludia Iuga, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad ne-a confirmat doar că „pe raza municipiului a fost depistat, în această dimineață (duminică dimineaţă-n.r.), un bărbat de 48 de ani, din Arad, urmărit național, pe numele căruia magistrații Tribunalului Timiş au emis, la data de 11 mai 2017, un mandat de executare a pedepsei închisorii de 11 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc”.
Scurt istoric
Romi Copil pare a-şi fi dedicat viaţa traficului de droguri. În anul 2000 a fost condamnat la aproape 20 de ani de închisoare pentru… trafic de droguri. A ieşit din puşcărie după ce a executat 14 ani din pedeapsă. Dar nu s-a lecuit. În 2016 a fost reţinut (iniţial), apoi arestat preventiv pentru… trafic de droguri. În februarie 2017, Tribunalul Timiş l-a condamnat la aproape 11 ani de închisoare, iar trei luni mai târziu Curtea de Apel Timişoara i-a dat sentinţa finală: 5 ani şi 2.089 de zile cu executare.
Arădeanul Romi Copil este cunoscut în lumea interlopă încă de pe vremea când era „locotenentul” lui Sava Docmanov (considerat cândva „lordul drogurilor” din România).
Citiți principiile noastre de moderare aici!