În prima parte a lunii mai, scriam că s-a „închis cercul” în dosarul medicamentelor vândute pe post de droguri în Arad, dosar în care au fost reținuți şi arestați patru bărbați. Atunci, polițiștii reușiseră să-l prindă și pe cel de-al cincilea traficant, sârbul Marić Zdravko, cel care a introdus pastilele în țară.
Acesta a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu DIICOT, iar Tribunalul Arad a admis acordul. În baza acestuia, sârbul a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare pentru „trafic internațional de droguri de risc (…) cu aplicarea circumstanței atenuante” și 1 an și 6 luni de închisoare pentru „trafic de droguri de risc, fără drept, cu aplic. circumstanței atenuante”. După contopirea celor două pedepse a rezultat una singură, de 3 ani. Sârbul nu o va executa în regim de detenție, însă, deoarece Tribunalul Arad a dispus „suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabilește un termen de supraveghere de 4 ani”.
Conform rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT, Sârbul a introdus aproape 450 de mii de pastile de diazepam, alprazolam și clonazepan în țară la îndemnul inculpatului C.B.E., patron al unei săli de evenimente din Arad. „În fapt s-a reținut că, în luna februarie 2024, inculpatul C.B.E. l-a determinat pe cetățeanul sârb M.Z. să introducă ilegal în România, din Serbia, cantitatea de 441.985 comprimate BENSEDIN (diazepam), KSALOL (alprazolam), RIVOTRIL (clonazepam), droguri de risc, promițându-i că îi va găsi cumpărător pe teritoriul României, cei doi stabilind prețul tranzacției – 60.000 euro, iar în sens contrar spunându-i că va cumpăra el drogurile în scopul revânzării în străinătate, cei doi având mai multe întâlniri în acest sens, în perioada septembrie 2023 – februarie 2024, la sala de evenimente SC Helen AAC BROTHERS din Arad, care aparține inculpatului C.B.E., ultima întâlnire fiind în data de 03.02.2024 (sâmbăta) ocazie în care C.B.E. a comandat drogurile.”, se arată în rechizitoriu
A doua zi, pe 4 februarie, sârbul a intrat în țară, pe la PTF Moravița, cu drogurile asupra sa. Au urmat zile de discuții între sârb și inculpații români, cu privire la drogurile pe care sârbul le introduse în țară și pe care acesta le depozita în județul Timiș. Tranzacția propriu-zisă a avut loc abia pe 6 februarie. „În intervalul orar 10:00-11:00, în cartierul Gai , lângă mănăstirea Gai, pe un drum lăturalnic de lângă str. Ion Creangă, a avut loc predarea efectivă a drogurilor de către inculpatul Marić Zdravko inculpaților D.F.C. şi F.I.F., în prezența inculpaților C.B.E. şi T.A.A., care au intermediat tranzacționarea drogurilor, aşa cum au stabilit anterior cu cetățeanul sârb. Drogurile au fost preluate de către D.F.C: şi F.I.F. şi transportate la domiciliul acestuia din urmă, unde au fost descoperite cu ocazia percheziției domiciliare din data de 10.02.2024.”, se arată în rechizitoriu.
Procurorii arată că după percheziție, inculpații C.B.E., F.I.F. și D.F.C. „au devenit foarte agitați, și-au contactat avocații și au plecat în Ungaria, împreună, cu auto Audi A6”. Ce nu știau aceștia, însă, este că în habitaclul autoturismului fuseseră montate mijloace tehnice de supraveghere, astfel că procurorii au auzit toate discuțiile dintre cei aflați în mașină. „Pe parcursul deplasării, inculpatul C.B.E. a recunoscut implicit activitatea infracțională, afirmând printre altele că el doar a intermediat afacerea, că i-a făcut legătura inculpatului M.Z. cu D.F.C. şi F.I.F.”, arată procurorii.
Cu toate acestea, ceilalți inculpați menționați în rechizitoriu nu au fost condamnați încă. Sârbul care a introdus drogurile în țară, însă, a scăpat destul de ieftin, „inculpatul recunoscând săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, dând declarații ample atât în ceea ce privește activitatea infracțională proprie, cât şi a altor inculpați, ajutând la aflarea adevărului în cauză, la stabilirea cu exactitate a stării de fapt şi a participării fiecărui inculpat la săvârșirea infracțiunilor”.
Arestări în Arad pentru medicamente vândute drept droguri
A „picat” încă un traficant de medicamente