Pentru că Tribunalul Bucureşti a refuzat înregistrarea „Mişcării Populare” ca partid politic, Traian Băsescu nu mai este preşedinte de partid. Aceasta, până duminică, 27 martie, când la Bucureşti va avea loc Congresul Extraordinar al Partidului Mişcarea Populară (PMP), iar Băsescu va fi ales, afirmă preşedintele PMP Arad, Florin Remeţan, care, alături de alţi 9 delegaţi, va participa la congres. Totodată, Remeţan a anunţat că Traian Băsescu va veni la Arad pe 3 aprilie, cu ocazia lansării oficiale a candidaţilor PMP Arad la alegerile locale. Întâlnirea va avea loc la ExpoArad, la ora 14,30.
Bruxelles – Arad
Candidatul la Primăria Aradului, Samuel Caba, a făcut referiri la atentatele teroriste de la Bruxelles, o tragedie care se poate repeta oricând şi oriunde. „Ne rugăm pentru familiile victimelor terorismului. Totodată, însă, nu putem să nu amintim repetatele avertismente ale preşedintelui Traian Băsescu asupra pericolului acceptării de migranţi. În ce ne priveşte pe noi, arădenii, tragedia de la Bruxelles ne-a readus în minte punctul din proiectul „Arad, capitală culturală europeană 2021” în care se preciza că Aradul îşi asumă primirea a 15% din totalul cotei de migranţi pe care Comisia Europeană o va stabili pentru ţara noastră. Nu m-am bucurat că Aradul nu a fost acceptat în finala pentru câştigarea titlului, dar aş fi acceptat fără rezerve să pierdem dacă preţul plătit ar fi fost cel promis de către primarul Gheorghe Falcă. Niciun titlu din lume nu poate fi pus în balanţă cu siguranţa arădenilor, a familiilor şi copiilor”, a declarat Samuel Caba.
Citiți principiile noastre de moderare aici!