Primarul şi senatorul au explicat pe larg demersurile făcute la guvernele maghiar şi român în vederea deschiderii punctului de frontieră de la Variaşu Mic. După mai multe întrevederi ale celor doi cu primarul de la Dombegyhaza, cu ministrul de Interne al Ungariei şi cu alţi reprezentanţi ai Guvernului ungar, acesta a fost convins, pe baza argumentelor prezentate, că localităţile române şi ungare din zonă şi, în sens mai larg, atât România cât şi Ungaria, nu ar avea decât de câştigat de pe urma deschiderii acestui punct de trecere. Cu atât mai mult cu cât acesta funcţionează de facto, de trei ani, două zile pe săptămână fiind deschis pentru accesul utilajelor agricole !
Indolenţă la Interne
Cu toate că Guvernul ungar a trimis celui român o adresă oficială, din septembrie anul trecut nu s-a ostenit nimeni de la Ministerul de Interne să trimită un răspuns. Deşi statul român nu ar avea de cheltuit niciun leu, pentru că totul este deja „la cheie” din fonduri europene, locale sau de la CJA, Ministerul de interne nu vrea să dea avizul. Senatorul şi primarul vor continua demersurile, în speranţa că viitorul ministru de Interne se va dovedi mai receptibil şi mai puţin indolent decât Radu Stroe, fostul ministru, sau interimarul Gabriel Oprea.
Fără explorare!
Andrei Moţ a prezentat programul manifestărilor în localităţile vizate de explorarea gazelor de şist şi a arătat cele 10.000 semnături deja adunate de la populaţie. Pe de altă parte, a arătat, acuzator, cu degetul, spre firma care ar urma să facă explorarea, acuzându-i pe „agenţii” acesteia de presiuni asupra localnicilor şi primarilor. Se pretează, spune Moţ, inclusiv la intimidare şi provocare, pentru ca, pe baza unor înregistrări făcute pe ascuns, să-i şantajeze pe primari. Una peste alta, a completat primarul Papp, presat şi el de către cei de la firma respectivă, soluţia este una singură, anularea Hotărârii de Guvern din decembrie 2012, care permite firmei să facă prospecţiuni. Tocmai pentru aceasta se strâng semnăturile.
În finalul conferinţei de presă, senatorul Traian Igaş face încă odată apel la toţi parlamentarii arădeni să facă front comun împotriva acestor prospecţiuni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!