Câteva zeci de familii dintr-un cartier rezidențial privat aflat la câțiva km de municipiul Arad au ajuns la disperare din cauză că dezvoltatorul nu își mai respectă angajamentele. Cu toate că li s-au promis condiții de secolul XXI, în realitate casele sunt racordate doar la curent electric. Și de parcă nu ar fi îndeajuns, apa din puțurile forate în zonă nu este potabilă.
Adio, viaţă liniştită!
Cartierul rezidențial privat din localitatea Mândruloc, comuna Vladimirescu, se află la aproximativ 12 km de municipiul Arad. Are 298 de locuri de casă, iar circa 100 de case sunt deja locuite. Doar că pentru cei care s-au mutat aici, visul unei vieți liniștite la casă s-a transformat într-un coșmar.
Cei care și-au forat puțuri au avut parte de o altă surpriză neplăcută: apa nu este potabilă, așa că nu poate fi folosită nici măcar pentru gătit. Ba, mai mult, apa distruge și instalațiile nou construite.
Supărarea e cu atât mai mare, cu cât la câteva sute de metri distanță, în localitatea Mândruloc, care este domeniu public al Primăriei Vladimirescu, autoritățile locale au introdus toate utilitățile. Oamenii cer acum primăriei locale să-l oblige pe dezvoltator să respecte planurile aprobate pentru această zonă.
Noi promisiuni
Dezvoltatorul cartierului rezidențial spune că din planul urbanistic a mai rămas de introdus doar rețeaua de apă… Recunoaște că este în întârziere cu aducerea rețelei de apă, motivând că nu s-ar fi așteptat ca procedurile să dureze timp mult. Investitorul speră însă ca, până la sfârșitul anului, cartierul să fie conectat la rețeaua de apă. În ceea ce privește drumurile, acestea ar urma să treacă la primărie, pentru a fi asfaltate.
FOTO: V.O.
Citiți principiile noastre de moderare aici!