Din primele informații se pare că a fost vorba de o defecțiune la sistemul electric al mijlocului de transport în comun. Din fericire incendiul nu s-a soldat cu victime. La fața locului a fost trimisă și o echipă a intervenției din cadrul Companiei de Transport Public Arad și a fost anunțat și Detașamentul Pompieri.
„Tramvaiul întorcea la Căpitan Ignat,vagoanele fiind fără călători. În acel moment s-a rupt firul de curent, căzând peste tramvai și formându-se un arc electric. S-a aprins partea superioară a vagonului – burduful din material plastic, iar vatmanul a încercat să stingă focul cu extinctorul din dotare. Dat fiind faptul că incendiul se manifesta în partea superioară a vagonului și nu a putut fi stins, s-a apelat la pompieri”, ne-a declarat Claudiu Godja, director CTP Arad.
În acest moment CTP a pus la dispoziția călătorilor autobuze care asigură transportul în comun până când linia electrică va fi reparată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!