Există un trend printre şoferii care au treabă în centrul oraşului: să-şi lase maşinile parcate în faţa Primăriei, lângă liniile de tramvai. Câteodată, adică săptămânal mai nou, câte un conducător auto parchează prea aproape de liniile de tramvai, astfel că mijloacele de transport în comun nu pot trece. Cum zona nu este considerată intersecţie, pentru că nu există niciun semn de circulaţie care să interzică parcarea, se pare că nimeni nu poate face nimic pentru a elibera zona de maşini. Călătorii din tramvaiul Imperio – care a fost blocat de un autoturism marca Kia cu numere de Germania – au fost nevoiţi să aştepte deblocarea… situaţiei.
De ceva vremea, săptămânal, vatmanii se trezesc că nu pot trece cu tramvaiele din cauza unor şoferi care parchează cum le trece prin cap. Urmare a acestor blocaje, tramvaiele înregistrează întârzieri mari, iar orarul este dat peste cap.
Vatmanii au şi o idee pentru ca aceste scene să nu se mai repete (cel puţin în faţa Primăriei): montarea unor piloni în lateralul liniilor de tramvai pentru ca maşinile să nu mai parcheze atât de aproape de aceste linii.Polițiștii Biroului Rutier Arad au aplicat șoferiței autoturismului Kia o amendă în valoare de 400 de lei și trei puncte de penalizare.
Tramvaiele blocate din nou în faţa Primăriei
Reactualizat la:
Un autoturism parcat prea aproape de liniile de tramvai a blocat, marţi după masă, circulaţia tramvaielor în faţa Primăriei Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat marți gata să lucreze sub leadershipul lui Donald Trump pentru a obține o pace durabilă în Ucraina, în toiul tensiunilor cu Casa Albă ilustrate prin suspendarea ajutorului militar al SUA pentru Ucraina, informează AFP.
1
Mapamond
Deputați de opoziție din Serbia au aruncat marți cu grenade fumigene în interiorul parlamentului în semn de protest față de politicile guvernului, scrie Agerpres. Un deputat a făcut AVC după incident.
România
Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu, Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și nu poate fi un model de bune practici de democrație, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, marți, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Totul, după afirmații ale SVR despre Călin Georgescu.
6
Local
Continuă lucrările de înlocuire a contoarelor vechi cu unele noi, cu citire la distanță, lucru ce duce la întreruperea furnizării apei potabile.
Mapamond
Guvernul britanic va simplifica procedurile sale pentru achiziţia de material militar şi va „reduce birocraţia care încetineşte aprovizionarea în echipamente de apărare, de la nave până la muniţii”, a anunţul marţi executivul de la Londra, la o săptămână după ce a anunţat o creştere a cheltuielilor în domeniu, informează AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!