Suspendarea circulaţiei acestora în zonă are totul de a face cu faptul că la intersecţia dintre Pădurii şi Calea Bodrogului se lucrează la realizarea unui sens giratoriu care are menirea de a degaja circulaţia ce va fi adusă odată cu inaugurarea centurii Aradului în regim de autostradă.
Primarul Falcă susţine că întreaga modernizare de aici, executată de trei firme – una care a adus trecerea peste liniile de tramvai la nivel, una care realizează sensul iar cea de a treia care execută modernizarea carosabilului – va fi finalizată până la 1 mai. Sensul giratoriu a fost realizat cu scopul de a prelua traficul de pe centura Aradului, care, tot în viziunea edilului, ar urma să fie deschisă pe toate cele patru sensuri şi cele două coborâri la sfârşitul lunii mai.
JA- A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!