După workshop-urile derulate lunea (de marionete şi arta actorului) şi joia (de karaoke club şi dans), la grădiniţa Vanda – Montessori s-a iniţiat pentru după-amiezele de vineri şi un work – shop de Arts & Crafts, a cărui primă temă a fost „Trandafirul”. Având ca moto replica personajului omonim din „Micul prinţ” de A. de Saint – Exupery, „Eu sunt răspunzător de trandafirul meu”, educatorii grădiniţei, alături de prof. Camelia Circa-Chirilă de la C. N. „Moise Nicoară”, au încercat o abordare pluri – şi transdisciplinară a problematicii, ţinând cont de faptul că filosofia Montessori presupune învăţarea de tip senzorial. Obiectivul activităţii a fost nu doar acela de a implica activ copilul în a descoperi singur (prin antrenarea cât mai multor simţuri) a obiectului studiat (respectiv, trandafirul), cât şi de a-l determina să conştientizeze ideea de responsabilitate în faţa naturii, de a înţelege importanţa raportului om – natură, respectiv om – floare.
Pornind de la lectura unui fragment din „Micul prinţ” şi iscând o mică dezbatere în rândul copiilor prin întrebări de genul: De ce e necăjit Micul Prinţ când descoperă o mulţime de trandafiri asemănători cu al său? Ce secret îi spune vulpea? De ce se simte Micul Prinţ responsabil faţă de floarea lui? Voi aveţi flori pe care le-aţi plantat şi faţă de care vă simţiţi responsabili? Care e rolul florilor în viaţa noastră? Dar al nostru în viaţa lor?, răspunsurile copiilor au fost dintre cele mai variate, toţi intuind însă ideea de unicitate, responsabilitatea asociată cu grija şi cu dragostea şi amintindu-şi de florile pe care le-au plantat în ghivece zilele trecute, care au început să înflorească şi pe care le vor oferi în dar de 8 martie mămicilor lor. De asemenea, unii au înţeles că “rolul florilor e de a face viaţa frumoasă, ele ne dau parfum” (Victor, Vlad), iar rolul nostru e “să le îngrijim” (Anyia), “să nu le rupem” (Ben).
Activitatea propriu – zisă a presupus antrenarea tuturor simţurilor copiilor în învăţarea de tip descoperire: tactil (prin atingerea petalelor, spinilor, frunzelor trandafirilor puşi la dispoziţia lor, dar şi prin folosirea unor material specializate Montessori de tip puzzle cu trandafir sau frunză), olfactiv (prin folosirea eprobetelor Montessori conţinând esenţă de trandafiri), gustativ (prin faptul că au gustat aroma gemului din petale de trandafiri) şi vizual (au comparat trandafirii reali cu cei pictaţi de pictoriţa arădeană Flory Takacs, cu sprijinul căreia s-a realizat workshop-ul), provocarea finală fiind de a-i pune pe copii să picteze un trandafir folosind corect tehnica acuarelei şi materiale de calitate achiziţionate de la Galeria Naţională din Londra (hârtie specială pentru felicitări pictate, ghiduri de iniţiere în pictură şi desen etc)
În final, copiii au fost invitaţi să meargă să-şi observe propriile flori din ghivece (aşa cum obişnuiesc la finalul fiecărei zile de grădiniţă). Educatorul însă a revenit la povestea Micului Prinţ, spunându-le că fiecare dintre ei e un mic prinţişor cu o floare de care e responsabil. Întrebaţi de ce îi fac florile fericiţi, copiii au răspuns în funcţie de ceea ce a simţit fiecare: sunt fericită că floarea mea a înflorit şi că o îngrijesc (Anyia), pentru că am s-o ofer mamei mele, Oana (Vlad), pentru că eu am plantat-o (Ben), pentru că e frumoasă (Victor) etc
Work-shop-ul s-a bucurat de participarea directorului grădiniţei, prof. Vanda Stan, a unor părinţi, dar şi a prof. Aurelia Portal de la C. N. „Moise Nicoară”. În săptămânile care vor urma, în cadrul celorlalte workshop-uri vor fi invitate o seamă de personalităţi arădene, printre care cunoscutul şi îndrăgitul actor Zoltan Lovas.
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!