Primăria Comunei Vladimirescu îi invită pe cetăţenii interesaţi să asiste, vineri, 23 februarie, ora 10,00, la ”constatarea de către reprezentanţii organelor competente a calităţii lucrărilor de antifonare şi efectuarea de măsurători tehnice privind nivelul de zgomot (decibeli) în vederea obţinerii avizelor pentru funcţionare non stop a Sălii de evenimente „Nobless”. L-am contacta pe primarul Ioan Crişan, pentru a ne explica mai clar despre ce este vorba. Pe scurt: în urma unor sesizări ale vecinilor, deranjaţi de muzica de la diversele petreceri, după multe certuri şi negocieri, patronii sălii s-au obligat să asigure o antifonare eficientă, pentru ca vecinii să nu mai aibă motiv de a se plînge. Au fost efectuate lucrările promise, iar vineri se verifică dacă acestea sunt la nivelul cerinţelor vecinilor.
Ioan Crişan, primar: „Ei doresc să le dau autorizaţie să poată funcţiona toată noaptea. Legea prevede că nu pot să facă acest lucru fără acordul vecinilor. Al tuturor vecinilor, pentru că dacă unul singur nu este acord, din motive întemeiate, care pot fi probate, autorizaţia nu poate fi acordată. Or, dacă au fost atâtea plângeri din partea vecinilor înseamnă că nu toţi sunt de acord. Patronii susţin că i-au convins, acum, pe toţi, pentru că vor putea dormi liniştiţi şi la propriu şi la figurat. Tocmai de aceea îi invit pe toţi cei în cauză să se convingă la faţa locului. În ce mă priveşte, consider, aşa cum am considerat de când sunt primar, că administraţia trebuie să fie transparentă, iar cetăţenii să fie informaţi. Este dreptul lor, iar eu le respect acest drept. În cazul de faţă, precizez că apelul meu se adresează doar cetăţenilor care sunt în cauză, nu altora, pe care existenţa sau inexistenţa sălii respective nu îi afectează sub nicio formă”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!