ARAD. Transportatorii solicită o consultare publică „reală” privind modificarea Legii RCA. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Confederația Transportatorilor – COTAR, termenul de 8 zile pentru consultarea publică este insuficient.
„COTAR salută demersul ASF de a modifica norma RCA, însă termenul de 8 zile de consultare publică a proiectului de normă este unul insuficient. Dacă luăm în calcul faptul că cele 8 zile de consultare publică – ce includ minivacanța de Sf.Andrei, 1 Decembrie și weekend – rezultă că timpul real de consultare publică se anulează. Este inadmisibil să fie abordată în acest fel o normă cu impact asupra a 8 milioane de șoferi din România”, transmit transportatorii.
În ceea ce privește modificarea actualei Legi RCA, operatorii din acest sector subliniază că există neclarități în ceea ce înseamnă sistemul bonus/malus și se pot crea confuzii. „Atunci când un șofer are un accident din care au rezultat doar pagube materiale, acesta va fi penalizat cu 2 clase de Malus. Atunci când un șofer are un accident din care au rezultat vătămări corporale sau deces, aceasta va fi penalizat cu 4 clase de Malus. Norma nu explică în clar ce se întâmplă atunci când un șofer provoacă un accident din care au rezultat atât pagube materiale, cât și vătămări corporale. Se aplică cea mai mare clasă de malus, dintre cele două enumerate mai sus, sau sunt cumulate acele penalizări ale șoferului, acesta urmând a fi sancționat cu 6 clase de malus?”, se mai arată în comunicatul de presă.
În final, reprezentanții COTAR consideră că este necesare o consultare publică reală. „COTAR asigură toți șoferii români că va rămâne la fel de implicat și de atent la toate modificările care vor apărea pe piața de asigurări din România, pentru a evita situațiile neplăcute care au existat în urmă cu 4 ani”, încheie Confederația.
Citiți principiile noastre de moderare aici!