Transportatorii de persoane privesc cu îngrijorare perioada imediat următoare ridicării stării de urgență. Reuniți în Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.), transportatorii cere Guvernului implicare în găsirea unor soluții pentru perioada ulterioară datei de 15 mai. Concret, transportatorii arată că restricțiile impuse de autorități vor genera creșteri substanțiale ale costurilor, care nu pot fi suportate de transportatori decât cu riscul falimentului.
Scăderi preconizate
„Regulile de distanțare pe care le propune Guvernul, pentru perioada de după 15 mai, creează mai multe probleme transportatorilor de persoane care deja au probleme financiare, după două luni de lockdown – n.r. carantină. Deși s-a calculat înjumătățirea capacității de transport, situația reală arată că microbuzele și autocarele și-ar scădea capacitatea cu două treimi, pentru că banchetele cu două locuri vor putea fi ocupate de o singură persoană, iar dacă se va impune lăsarea unui rând liber, se vor pierde câte trei sau patru locuri pe fiecare rând. Astfel, distanțarea persoanelor, conform regulilor impuse de pandemie, ar însemna scăderea încasărilor cu două treimi, pentru care transportatorii de persoane au nevoie de sprijin financiar. Vor mai fi probleme și cu fluxurile de călători care nu pot fi preluate cu același număr de autocare și microbuze, dar care vor circula la capacitate diminuată cu mai mult de jumătate. Această situație ar readuce în actualitate fenomenul pirateriei – sau „ia-mă nene” -, astfel încât ne vom întoarce înapoi în timp, cu 30 de ani”, arată transportatorii într-un apel lansat public.
De pe hârtie, la realitate
Mai mult, transportatorii de persoane explică de ce calculul matematic al Guvernului nu se potriveşte cu realitatea. „Limitarea locurilor în autocare și microbuze nu se poate face prin calculele matematice propuse de Guvern. Strategia a fost concepută, probabil, pornind de la situația privilegiată a STB și a altor regii și societăți de transport din orașele mari, unde parcul de mașini permite asigurarea unui număr mare de autobuze, iar susținerea financiară este asigurată de la bugetele primăriilor. Aceeași strategie nu poate fi aplicată, însă, pentru transportul interjudețean, pentru că sunt foarte multe probleme neluate în calcul. Transportatorii rutieri de persoane nu au beneficiat de subvenții din partea statului, așa cum a beneficiat transportul feroviar, însă acum va fi nevoie de sprijin financiar”. Pe de altă parte, la fel ca în alte sectoare, distanțarea socială pare a fi una inutilă în cazul membrilor aceleiași familii. „Un calcul matematic nu ajută cu nimic, atunci când despărțim o familie ce poate avea între două și chiar zece persoane, dacă ne gândim la cei care au mai mulți copii sau care ar putea călători împreună cu membrii familiei extinse, dacă locuiesc în aceeași casă, în mod normal”, punctează transportatorii.
Soluții propuse
Care ar fi soluțiile din perspectiva lor? „Credem că situația s-ar putea rezolva prin impunerea unor măsuri clare de protecție: măști medicale pentru toți călătorii și pentru personalul firmelor de transport, măsuri suplimentare de igienă, dezinfectarea suprafețelor. În cazul microbuzelor și al autocarelor se urcau și înainte călătorii doar prin față. Din această măsură propusă de guvern ne putem da seama că echipa care a lucrat la acest document s-a orientat strict în funcție de autobuzele STB, neavând în vedere nici măcar autobuzele din alte orașe mari ale țării, unde urcarea se face tot prin față, la fel ca în cazul autocarelor și microbuzelor. Coborârea prin spate arată, de asemenea, că echipa care a făcut propunerile nu cunoaște situația reală a unui mijloc de transport în comun, care are, chiar și în cazul autobuzelor STB, cale de acces la mijloc, iar deplasarea călătorilor din față spre spate, pentru coborâre este și inutilă, și nocivă, dacă luăm în considerare posibilitatea de contaminare, prin contactul cu un număr mai mare de persoane”, transmis toți transportatorii de persoane reuniți în C.O.T.A.R.
Trimite articolul
Xnumka ei sunt in pragul falimentului?
si transoortatorii de marfuri care circula cu un sfert din capacitate.
care au leasinguri, dobanzi de platit.
si daca merg cu plin, am toate sansele sa vin gol inapoi.
si in vama daca ma rad cand ma pun la coada,
trebuie sa ma rerad cand am trecut.
Da la Pistru ii merge treaba? Ca aia conteaza,nu fraierii…
-
Merge bine nu-ti fa griji. Ai grija prietenii lui mai maricei din administratie ca cazanale lui sa poata circula
Da este si normal,la ce s-ar fi așteptat? Din moment ce ditamai autobusele si tranvaele vor circula mai mai mult goale decât pline…pentru unii călători mai vânjoși care dându-și coate inghiontind pe unul si pe altul si vor reusși să urce…vor călători boierește ca in taxi si nu vor fi inghesuiți de nimeni vor putea si dansa in acest spațiu liber impus….in detrimentul transportatorilor ,consumului de carburanți sau vor majora prețul călătoriilor ca să substituie nr călătotilor si vei plăti mai abitir ca la taxi, caz in care cine va mai circula cu ei?
Dispar coșciugurile Pito de pe șosele?