ARAD. O săptămână de controale la transportatorii rutieri, o săptămână în care inspectorii în muncă i-au luat la bani mărunți pe cei care activează în acest sector. Controalele s-au soldat și cu amenzi, acolo unde încălcările au fost deosebit de grave, dar și dispunerea unor măsuri de intrare în legalitate.
„În perioada 07 – 11 noiembrie 2022, inspectorii de muncă din cadrul ITM Arad au efectuat controale care au vizat modul în care transportatorii rutieri respectă prevederilor legale referitoare la încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă și de odihnă a conducătorilor auto, a legislației și a directivelor europene ce reglementează detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii transnaționale. Acțiunea, de tip «Campanie Națională», a avut ca obiectiv principal identificarea angajatorilor care folosesc muncă nedeclarată și luarea de măsuri pentru diminuarea acestei practici, determinarea angajatorilor de a respecta dispozițiilor Codului Muncii, ale legislației speciale din domeniul transportului rutier, prevederile legale privind securitatea și sănătatea în muncă și nu în ultimul rând creșterea gradului de conștientizare, atât al angajatorilor cât și al angajaților, cu privire la consecințele extrem de grave care pot deriva din nerespectarea acestor prevederi, cu precădere respectarea timpului de muncă și de odihnă”, a punctat inspector șef ITM Arad, Ecaterina Isac.
În decursul celor cinci zile de control au fost identificați și verificați 45 de conducători auto, au fost efectuate verificări la peste 20 de angajatori, controalele desfășurându-se inclusiv în trafic, împreună cu lucrătorii din cadrul ISCTR.
„La unii angajatori au fost depistate nereguli, astfel că inspectorii de muncă au dispus măsuri de intrare în legalitate, cazurile mai grave fiind sancționate contravențional, valoarea amenzilor ridicându-se la 40.000 lei. S-au constatat încălcări în ceea ce privește netransmiterea modificărilor în REVISAL, nerespectarea obligației de a ține la locul de muncă evidența orelor prestate zilnic de către salariat, nerespectarea obligației de a înmâna angajatului un exemplar din contractul individual de muncă anterior începerii activității, lipsa actelor justificative pentru plata drepturilor salariale, lipsa echipamentului de lucru sau a echipamentului de protecție, după caz. La un angajator s-a constatat primirea la muncă a unui salariat cu depășirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractului individual de muncă cu timp parțial, acestuia fiindu-i aplicată o amendă în cuantum de 10.000 lei”, a mai explicat Isac.
În concluzie, inspectorii ITM au subliniat că „respectarea dispozițiilor legale privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto sunt mai mult decât obligatorii întrucât asigură desfășurarea activității în condiții optime, conduc la diminuarea stresului, creându-se astfel condiții de siguranță pentru toți participanții la trafic”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!