ARAD. Avem parcare cu plata prin SMS (mesaj prin telefon mobil), vom avea şi călătorie cu transportul în comun cu plata prin SMS. Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare a comandat un studiu pentru implementarea unui astfel de proiect în municipiu. Iar studiul a fost finalizat, urmând să fie supus votului consilierilor locali.
Concluziile raportului indică faptul că cea mai bună variantă pentru implementarea acestui proiect, a cărui valoare se ridică la 8,5 milioane de euro, ar fi o concesiune către un investitor dispus să vină cu banii pentru ca, în timp, să preia din încasările Companiei de Transport Public Arad. Studiul indică faptul că, în primă fază, sistemul de plată prin SMS va fi implementat pe 10 linii urbane de tramvai (liniile 1, 1b, 3, 6, 7, 15, 15b, 16, 16b, 18b), pe 5 linii de tramvai preurbane (liniile 9, 10, 11, 12, 14) şi pe 8 linii urbane de autobuz (liniile 19, 20, 21, 31, 39b, 41, 54, 48), urmând ca, ulterior, să fie extins la nivelul întregului sistem de transport în comun din Arad.
Însă plata nu va fi efectuată numai prin trimiterea unui SMS la un număr special, ci şi în baza unor carduri ce ar urma să fie emise de Compania de Transport Public Arad. Pe lângă biletele şi abonamentele normale, ar putea fi introduse două noi tipuri de abonamente: pentru 10 călătorii, care ar urma să coste 15 lei (cu 5 lei mai ieftin decât dacă biletele sunt cumpărate individual) şi pentru 25 de călătorii, care ar urma să coste 30 de lei (cu 20 de lei mai ieftin decât dacă biletele ar fi cumpărate individual). Totodată, aceste călătorii sau alte tipuri de abonament (săptămânal sau lunar) ar putea fi inscripţionate pe două tipuri de carduri: unul de plastic, nominal, sau unul de hârtie, nenominal.
Staţii şi camere
Tot în cadrul acestui studiu se vorbeşte şi despre 109 staţii de tramvai sau autobuz care ar urma să fie prinse în proiect. În aceste staţii vor fi montate monitoare care vor furniza informaţii despre sistemul de transport, despre tramvaie sau autobuze. În plus, 149 de vagoane de tramvai şi 21 de autobuze ar urma să fie dotate cu camere de supraveghere care să „descopere” arădenii ce nu îşi plătesc preţul călătoriei. Însă compania care a realizat studiul spune că, pentru a face economii, numărul camerelor ar putea fi înjumătăţit.
„Cu scopul de a reduce suma totală de bani, în loc de a instala un set complet în fiecare vehicul, pot fi instalate camere false pe jumătate din flotă (scopul sistemului CCTV este, de fapt, să determine pasagerii să valideze biletul; cu camere false pasagerii vor simți în continuare presiunea camerei”, spun cei care au realizat studiul. Mai mult, pe un număr de 10 vehicule va fi instalat chiar şi un sistem automat de numărare a călătorilor. Toate acestea pentru a elimina, pe cât posibil, călătoria fără bilet.
Internet gratuit
Tramvaiele şi autobuzele, dar şi staţiile care vor intra în proiect vor avea o altă funcţie, de această dată dedicată tinerilor: internet WI-FI. „Acesta nu este un sistem costisitor şi face sistemul de transport mult mai atractiv pentru tineri”, spun cei care au întocmit raportul. Iar, în cazul în care proiectul va intra în implementare, iar biletul de călătorie va fi cumpărat prin SMS, sistemul WI-FI este considerat o necesitate, mai spun consultanţii.
Fără termen
Pentru moment, nu se ştie momentul în care sistemul va deveni realitate. Asta şi pentru că va fi destul de greu de găsit o firmă care să investească o sumă foarte mare de bani şi care îşi va atenua investiţia pe termen lung. Deocamdată, consilierii îşi vor da votul doar pe raportul în sine.
Citiți principiile noastre de moderare aici!