O discuție despre un an extrem de dificil, despre cum a decurs acesta în Parlamentul European, dar și cum au fost campaniile electorale, despre rezultatele alegerilor și scorul USR PLUS, dar și despre noul program de Guvernare și ministerele care revin alianței și, desigur, despre Arad cu europarlamentarul Vlad Botoș.
JA: Domnule europarlamentar Vlad Botoș, suntem la final de an, un an care a fost foarte stresant pentru cetățeni. Cum a fost anul pentru dumneavoastră?
Vlad Botoș: A fost un an dificil, am început în forță, am negociat chiar de la începutul anului mai multe rapoarte în comisiile în care activez în Parlamentul European, aveam stabilite întâlniri cu societatea civilă, cu societăți comerciale, cu activiști în diferite domenii. Veștile din Italia, apoi din Spania și Franța ne-au arătat foarte clar că ne luptăm cu o pandemie. Necesitatea ne-a determinat să ne adaptăm rapid. Întâlnirile programate, chiar și participarea la plenare, aproape totul a trecut online. S-au reușit, totuși, în acest an, progrese istorice în Parlamentul European: de la programele de susținere financiară a sistemelor medicale, la planul de reziliență și recuperare economică, la introducerea condiționalității pentru respectarea legilor în toate programele de finanțare, chiar la resursele proprii ale Uniunii Europene.
JA: Și totuși, nu toată activitatea a fost online. Ați participat activ și fizic la campaniile electorale de anul aceste. Ce părere aveți despre rezultate?
VB: Aveți dreptate. În campaniile electorale am fost împărțit între munca online la Parlamentul European și vizitele în teren unde am respectat măsurile de distanțare fizică și purtarea măștii. Despre rezultate pot să vă spun că speram la mai mult, dar mă așteptam la ceea ce a ieșit în urma scrutinelor. Nu trebuie pierdut din vedere că suntem un partid tânăr, avem doar 4 ani de funcționare, iar acești 4 ani au fost trăiți în public, cu toate momentele tensionate pe care le aduc cu sine formarea și consolidarea unei organizații. Singurele alegeri unde putem face o comparație sunt cele parlamentare, unde ne-am dublat numărul de parlamentari, ceea ce e un progres fantastic. Sigur, cu toții speram că vom câștiga mai multă încredere din partea electoratului, dar atunci când nu poți demonstra decât prin legi, care sunt dificil de urmărit, încrederea se câștigă mai greu.
JA: Acum USR PLUS are mai mult decât legile, va avea miniștri. Cum credeți că au fost negocierile, puteați obține mai mult?
VB: Cred că s-a negociat ceea ce este cel mai important, programul de guvernare. S-a lucrat mult la el, dar este prima dată în istoria României când negocierile se concentrează pe ceea ce ar trebui. USR PLUS a împins înainte un program de guvernare foarte bine pus la punct pentru toate domeniile, însă munca în Parlamentul European ne-a arătat că în politică cele mai de succes rezultate sunt cele care pot fi susținute de toți cei implicați în implementarea lor. Trebuie să ne obișnuim și în România cu dialog și negociere, pentru că adevărul absolut încă nu-l deține nici un partid politic. Nu trebuie uitat că acesta este un început de la care România poate progresa în ritm rapid, pentru a deveni o țară cu un nivel de trai apropiat de cel din Uniunea Europeană. Va fi mult de muncă, dar putem ajunge acolo.
JA: Apropo de Uniunea Europeană, ne puteți spune cum influențează munca de europarlamentar viața omului obișnuit din Arad? De ce ar trebui să ne intereseze ce se întâmplă la Bruxelles?
VB: Regulamentele și directivele stabilite la Bruxelles și Strasbourg, prin discuții și compromisuri, pun bazele legale pentru diferite domenii din întreaga Uniune Europeană, chiar și pentru Arad. Anul viitor vom stabili noi reguli pentru protecția consumatorilor, iar acestea ne vor afecta pe toți, indiferent de unde cumpărăm produsele sau cine le produce. Vom stabili noi reguli pentru a respecta Pactul Ecologic European, printre altele vor fi reguli pentru piața de investiții, care nu va mai avea voie să finanțeze proiecte care nu respectă mediul, care produc noxe. În Arad, de exemplu, avem o incidență mare a cancerului de plămâni și totuși încă permitem construirea de clădiri, centre comerciale, care nu doar că nu reduc noxele, dar contribuie în mod îngrijorător la sporirea lor. Chiar și în Arad autoritățile publice vor trebui să ia măsuri pentru măsurarea și diminuarea poluării, iar aceste reguli vor fi valabile pentru întreaga Uniune.
JA: Un gând final pentru locuitorii din județul Arad?
VB: Aș vrea să spun tuturor arădenilor, indiferent de opțiunile politice, că anul care a trecut ne-a învățat multe despre noi, despre capacitatea noastră de a ne adapta, dar mai ales despre capacitatea noastră de a dărui. Acțiunile pe care le-am văzut și la care am participat și eu în primăvară mi-au arătat că arădenii au suflet mare, că atunci când își pun mintea și eforturile împreună sunt capabili să rezolve situații de criză. Nu se găseau echipamente de protecție, echipamente medicale, produse sanitare și totuși arădenii cu suflet mare au reușit să găsească tot ce era nevoie pentru spital. Știu că, dacă această dragoste pentru Arad, pentru cel de lângă noi nu va fi lăsată să se piardă în viața de zi cu zi, Aradul are șanse să se ridice prin efortul oamenilor care-l locuiesc. După primăvara trecută eu pot spune că sunt mândru că sunt arădean.
„Chiar și în Arad autoritățile publice vor trebui să ia măsuri pentru măsurarea și diminuarea poluării, iar aceste reguli vor fi valabile pentru întreaga Uniune”- Vlad Botoș
Trimite articolul
XUn nenorocit de europarlamentar si asta.a votat pentru autonomia ținutului secuiesc catt si pentru introducerea limbii maghiare ca a doua limba oficială în românia,.asta de ce nu l-ati intrebat.?
Ce cretinnnnnn de europarlamentar, ce idiotenie , da ce specimen de om , se baga si asta in seama doar iese ceva …
voi sinteti gunoaiele politici rominesti
Un băiețaș cu aere de politician
În vară era beat ca porcu și era aproape să o ia în gură.
Ești un obez penibil. Ferește-te de covid că mori