Împrumuturi, credite, angajamente, bănci, rate sau dobânzi. Acestea par a fi variantele alese de Primăria Arad. Uniunea Europeană, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, se oferă să ne dea bani mulţi pe gratis, dar noi nu suntem foarte siguri că îi vrem sau mai exact pentru ce îi vrem. Încă de anul trecut, autorităţile locale au fost puse în gardă: va fi lansat POR 2014-2020, un program care poate băga zeci de milioane de euro în judeţul Arad. Consiliul Judeţean Arad a percutat, a anunţat că are mai multe proiecte în plan, după care a decis să folosească banii europeni pentru modernizarea drumurilor judeţene. Vorbim aici despre drumul Arad-Şiria-Pâncota-Buteni şi drumul Sânpetru German-limită judeţ Timiş. Mai mult, dacă vor rămâne fonduri, CJA vrea să închidă şi centura municipiului prin varianta Fântânele-Vladimirescu.
În tot acest timp, ne-am fi aşteptat ca şi Primăria Arad să stea în aşteptare, să aibă ideile gata puse la punct şi să „sară” imediat ce primeşte undă verde. Şi ce idei credeam că va avea. Dar nu pare a fi deloc aşa. Cei de la Primărie nu păreau să fi consultat ghidurile solicitantului pentru finanţarea dezvoltării urbane durabile. Cu toate că ar fi vorba peste 150 de milioane de euro alocaţi strict pentru patru oraşe, respectiv Arad, Timişoara, Deva şi Reşiţa. I-am chestionat despre lansarea acestor ghiduri şi despre care ar fi proiectele pentru care se doreşte finanţare europeană. Răspunsul este, însă, şocant: „în prezent, se studiază documentele şi, în funcţie de necesităţile noastre, vom anunţa dacă vom depune sau nu proiecte”.
De ce nu ne „trag cu ochiul” fondurile europene? Nu ştim, nu suntem în măsură să stabilim noi direcţia de dezvoltare gândită de municipalitate. Dar, totuşi, parcă ne vine să ne „muşcăm pumnii” când vedem cum aproximativ 40 de milioane de euro ar putea trece pe lângă noi. Şi câte s-ar putea face cu aceşti bani…
Ce finanţează UE?
Iniţial, am crezut că liniile de finanţare stabilite prin POR 2014-2020 nu ni se potrivesc şi de asta nu avem pregătite proiecte cu care să ieşim primii. Dar situaţia nu este deloc aşa. Pentru că, pe bani europeni, am putea să investim în drumuri, în transportul în comun (chiar să cumpărăm tramvaie noi), în construirea unor şcoli noi sau chiar în realizarea unor piste de biciclete.
Potrivit Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest, proiectele care vor primi finanţare în cadrul a cinci obiective specifice vizează: diminuarea ponderii utilizării autoturismului personal prin îmbunătăţirea transportului public urban de călători, crearea/modernizarea/extinderea unei reţele de trasee pentru biciclete, crearea/modernizarea unor spaţii pietonale atractive; reconversia/reutilizarea unor terenuri şi suprafeţe abandonate din interiorul municipiilor reşedinţă de judeţ şi transformarea lor în zone de agrement şi petrecere a timpului liber pentru locuitorii comunităţii; rezolvarea problemelor infrastructurale, sociale şi economice concentrate în anumite zone defavorizate şi marginalizate din interiorul oraşelor, prin asigurarea condiţiilor de bază infrastructurale şi pentru locuire (utilități, accesibilitate, spaţii publice etc.); construcţia/reabilitarea/modernizarea/extinderea/dotarea infrastructurii educaţionale pentru educaţia timpurie antepreşcolară (creşe) şi preşcolară (grădiniţe); construcția/reabilitarea/modernizarea/extinderea/dotarea infrastructurii educaţionale pentru învăţământul profesional şi tehnic şi învățarea pe tot parcursul vieţii (licee tehnologice şi şcoli profesionale). Niciunul dintre obiectivele prezentate mai sus nu este atractiv pentru Primăria Arad. Cel puţin, nu până acum.
Un buget uriaş
De câţi bani ar putea beneficia Aradul? De foarte mulţi bani. Ne-o spun chiar cei de la ADR: „Bugetul disponibil pentru Regiunea Vest este de 150,37 milioane de euro. Acesta va fi distribuit municipiilor reşedinţă de judeţ din regiune (Arad, Deva, Reşiţa şi Timişoara) în funcţie de proiectele propuse de acestea, aceste municipii fiind singurele care pot beneficia de finanţare nerambursabilă în cadrul axei prioritare 4 a POR”. ADR Vest a anunţat chiar şi sumele exacte aferente fiecărui oraş în parte: Timişoara va avea la dispoziţie aproape 56 de milioane de euro, Aradul aproape 39 de milioane de euro, Reşiţa 29 de milioane de euro, iar Deva 26 de milioane.
Reprezentanţii municipalităţii, prin vocea viceprimarului Călin Bibarţ, au spus că iau în considerare fondurile europene din care „ne interesează achiziţionarea de tramvaie, de autobuze electrice, noul pod peste Mureş, poate chiar modernizarea liniilor de tramvai din Micălaca. Vom vedea, din toate acestea, câte reuşim”. Practic, ne interesează multe, practic, vrem multe, practic, nu avem proiecte întocmite, dar, practic, sperăm că va fi bine.
Citiți principiile noastre de moderare aici!