Aşa cum vă anunţam în ziarul de
ieri, Ministerul Sănătăţii
a anunţat, joi, organizarea unui nou
concurs pentru ocuparea postului de
administrator special persoană fizică al SC
„Sanevit 2003” Arad. Trei persoane
– toate din Arad – ar fi, se pare,
interesate să devină administrator special al
fabricii de seringi. Ele au luat decizia de a intra
în competiţie după ce, la primul
concurs organizat de Ministerul
Sănătăţii pentru ocuparea
acestui post, nimeni nu şi-a depus nici un dosar.
Nu am reuşit să aflăm numele celor trei
arădeni. Ştim doar că sunt
economişti de profesie şi că
lucrează, ca funcţionari publici, în
direcţii de specialitate din cadrul unor
instituţii deconcentrate din Arad.
Niciunul dintre ei nu s-a hotărât, de unul
singur, să concureze pentru a deveni administrator
special al Sanevit. Decizia lor a fost oarecum
provocată de deputatul Adrian Niţu.
Parlamentarul PD-L-ist s-a implicat, de mai mult timp,
în „chestiunea Sanevit”.
Văzând că, la primul concurs, postul de
administrator special al fabricii de seringi
arădene nu a stârnit interesul
nimănui, Adrian Niţu a negociat cu
un secretar de stat din Ministerul
Sănătăţii ca această
funcţie să fie ocupată de o
persoană din Arad.
„Rezolvând această problemă, am
transmis trei CV-uri ale unor specialişti din
Arad, dintre care ministrul să poată
selecta administratorul special” – susţine
deputatul. Desigur, un simplu CV nu e suficient; el
trebuie însoţit, la dosar, de mai multe
acte. Iar depunerile de dosare se încheie la 23
iulie. Numele viitorului administrator special al
Sanevit va fi stabilit în urma
selecţiei de dosare.
„Numirea unui administrator special al
Sanevit este foarte importantă, iar eu
ţin legătura permanent cu ministerul pentru a
urgenta acestă procedură” – conchide
Adrian Niţu.
Demersuri pentru ajutorare
Deputatul Adrian Niţu a încercat,
la un moment dat, să intermedieze pentru Sanevit
obţinerea unui ajutor de stat prin Ministerul de
Finanţe. Dar, din cauza datoriilor pe care fabrica
le are la bugetul de stat, ea nu este eligibilă
pentru acest ajutor. „Acum încerc să-i
sprijin pentru un credit bancar” – declară
parlamentarul.
D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!