ARAD. Bărbații au fost depistați pescuind pe malul râului Mureș, în dreptul localității Cicir. Aceștia și-au recunoscut fapta spunând că doar prin această metodă pot captura o anumită specie de pește, respectiv crap chinezesc.
“În urma verificărilor efectuate, jandarmii au descoperit în portbagajul unui autoturism cu care aceștia s-au deplasat, un pește din specia crap chinezesc în lungime de aproximativ 85 de cm, care era încă în viață. A fost eliberat imediat în mediul natural. Având în vedere că activitatea celor trei bărbați constituie infracțiune, conform prevederilor OUG nr. 23 din 2008, privind pescuitul și acvacultura, jandarmii au întocmit actele necesare începerii urmăririi penale. Totodată, bărbații au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 600 de lei fiecare pentru că au pescuit într-un perimetru declarat zonă de protecție, fiindu-le aplicată și măsura complementară de suspendare a dreptului de a pescui pentru o perioadă de 90 de zile. Ustensilele de pescuit au fost ridicate în vederea confiscării și, împreună cu actele de sesizare, au fost înaintate organelor de Poliție in vederea continuării cercetărilor”, au declarat reprezentanții Jandarmeriei Arad.
VIDEO: Jandarmeria Arad
Trimite articolul
XIoana Costaş, peştele eliberat era fitofag nu crap chinezesc ! Sunteţi complet dezinformată şi ce e mai rău că şi răspândiţi o ştire falsă ! Ar trebui să vă retragă articolul ca la poliţiştii rutieri când au greşeli în formularul de amenzi completat !
-
Nu cred că articolul se referă la specia prinsa, ci la faptă de braconaj. Cere-ti scuze, ești un măgar. Stai jos, 4
-
Fitofagul ,așa cum e denumit de foarte mulți, care defapt este ihtiofah, ( caută si vei afla) face parte din familia crapului chinezesc, denumit și amurul alb sau marmurat. Și da ! Este crap chinezesc. Amurul alb (sau bușa) și amurul negru zis cten. Sper că te-am lămurit.
Doar trei ? Fiti mai vigilentri, acum ca e Post cu siguranta sunt mai multi,cautati si de-a lungul zonei centrale ep mal si in barci cu fire si plase din acelea interzise, bine intinse