Pe şoferii indisciplinaţi îi aşteaptă vremuri grele. De anul viitor s-ar putea să fie controlaţi de către trei instituţii odată. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Eusebiu Pistru se ocupă de organizarea unui nou organism de control unic pe transporturi. Acesta doreşte să elimine munca de teren ale altor instituţii, respectiv Registrul Auto Român (RAR), Autoritatea Rutieră Română (ARR) şi echipajele de control ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Inspectorat sau autoritate
Din declaraţiile lui Eusebiu Pistru, RAR-ul, ARR-ul şi CNADNR nu vor fi contopite într-o singură instituţie, ci vor rămâne fără oamenii de la controale. „Acest organism care va lua fiinţă în viitorul apropiat nu va desfiinţa celelalte instituţii. Scopul noii autorităţi de control va fi strict controlul pe drumuri şi atât. Nu vor fi preluate celelalte activităţi, cum ar fi eliberarea CIV-urilor, care aparţine de RAR. Singura modificare va fi preluarea echipajelor de control de la instituţiile enumerate mai sus. Aceste echipaje de control vor intra sub tutela noului organism înfiinţat”, spune Pistru. În ceea ce priveşte numele viitoarei instituţii, secretarul de stat vrea să înfiinţeze ori un inspectorat, ori o autoritate naţională. „Încă nu s-a hotărât denumirea exactă pe care o va avea organismul de control, dar eu m-am gândit să se numească Inspectoratul de Control Unic pe Transporturi sau Autoritatea Naţională de Control Unic al Transporturilor. Acestea sunt nişte detalii care vor fi stabilite mai târziu”, a mai declarat Pistru.
De la anul
Se pare că intenţiile secretarului de stat din Ministerul Transporturilor au fost deja expuse şi în faţa instituţiilor care vor decide înfiinţarea noului organism. Eusebiu Pistru spune că în maxim jumătate de an, noua autoritate de control va fi funcţională. „Noua instituţie va începe să funcţioneze încă din primul trimestru al anului viitor”, a declarat secretarul de stat.
„Celelate instituţii nu vor fi desfiinţate sau contopite”, Eusebiu Pistru.
A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!