Cei trei care au reușit să ia media 10 la Evaluare Națională sunt Ștefan Aaron Popa și Alexandra Posta de la Colegiul Național „Moise Nicoară” și o elevă de la Liceul Teoretic din Sebiș, Ana-Maria Dalia Suba. Cei trei sunt primii clasați în lista celor 2.476 de elevi care au participat la examenul de evaluare din acest an.
De altfel, primii 10 clasați au o notă de 10 fie la matematică, fie la limba și literatura română. Sunt elevi de la Colegiul „Moise Nicoară”, „Vasile Goldiș”, Gimnazială Nr.5 și Liceul Tehnologic „Ion Creangă” din Curtici. Nota maximă mai apare și în dreptul altor elevi clasați după locul 10. Nu mai puțin de 333 de elevi au reușit să obțină media peste 9.00.
Medii sub 2
Nu au știut nimic 37 de elevi care au avut medii sub 2. Notele de 1 sau 1,25 luate la matematică sau română i-au situat pe acești elevi în coada listei afișate și ridică semne de întrebare legate de absolvirea celor 8 clase de gimnaziu. La acești 37 se mai pot adăuga alți 365 care nu au trecut de media 4.
Citiți principiile noastre de moderare aici!