ARAD. În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea de către conducătorii auto a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 145 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 60.000 de lei, din care 60 pentru nerespectarea vitezei regulamentare în localități și în afara acestora. Au fost reținute 11 permise de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare.
Infracțiuni rutiere
În noaptea de 16/17 ianuarie a.c., în jurul orelor 02:30, Polițiștii Orașului Lipova au depistat în trafic pe raza orașului, un bărbat de 33 de ani din localitate care, în urma testării cu aparatul alcooltest, avea o îmbibație alcoolică de 1,16 mg./l. alcool pur în aerul expirat. S-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii Serviciului Rutier Arad au depistat, în data de 16 ianuarie a.c., un tânăr de 18 ani, din Șimand, în timp ce conducea în localitate un autovehicul, având expirată valabilitatea numărului de înmatriculare provizoriu.
A mai fost depistat, de Polițiștii Biroului de Ordine Publică, un alt tânăr în vârstă de 18 ani care, conducea un autovehicul pe străzile din municipiu, având drepul de a conduce suspendat.
În toate cele trei cazuri, au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere, transmite IPJ Arad.
Trimite articolul
X👏👏 La cat mai multe. Cred ca daca isi dau interesul politistii si ii vad si pe cei “jmecheri”, ar fi cam 5-10 dosare penale si 50 de permise suspendate pe zi. Doar asa putem sa ne civilizam, ca de buna voie romanul nu stie sa respecte regulile.
Rezultatul este unl modest,chiar daca de un timp se observa prezenta rutieristilor la locul de munca,adica strada.Insa un rutierist mai putin harnic,poate constata de tyrei ori mai multe fapte penale intr-o jumate de zi…Asa ca…