Între 20 și 23 februarie, la Arad va fi organizată etapa națională a Olimpiadei de Matematică pentru școlile sau secțiile cu predare în limba maghiară, clasele V-XII. Etapa județeană a acestei olimpiade va avea loc, în toată țara, pe 4 februarie.
Și faza națională a olimpiadei de Limba și Literatura Română, pentru elevii de gimnaziu, va fi găzduită de municipiul Arad. Cu această ocazie, orașul va fi gazda a aproximativ 200 de elevi și aproximativ 50 de profesori – însoțitori ai loturilor județene. Etapa națională pentru gimnaziu este programată pentru perioada 10-13 aprilie, iar etapele pe județ vor fi organizate pe 4 martie. Etapa națională pentru liceu va avea loc între 19 și 23 aprilie, la Sibiu.
Tot în Aprilie, între 19 și 23, Aradul va găzdui o altă etapă națională a unei olimpiade școlare. De data aceasta este vorba despre cea de religie, cultul Ortodox. Atunci vor ajunge la Arad elevi de liceu din toată țara.
Ultimele faze naționale de olimpiade școlare găzduite de orașul nostru au fost la Limbi Clasice, în 2018 și la Pedagogie – Psihologie, în 2017.
Citiți principiile noastre de moderare aici!