Pe lângă campania pentru lectură
„Luna plină de carte”,
aflată în acest moment în plină
desfăşurare, „Primăvara
Arădeană”, manifestare de
tradiţie a Casei de Cultură a Municipiului
Arad, va mai cuprinde trei festivaluri foarte
aşteptate de publicul din oraşul nostru
şi nu numai. Festivalul de Folk,
ajuns la cea de-a V-a ediţie, se va
desfăşura anul acesta între 8 şi
10 mai.
Publicul iubitor de muzică adevărată
este aşteptat la club Fairplay şi la
restaurantul Riviera, vis-a-vis de intrarea
principală a Ştrandului Neptun. Pe
lista invitaţilor apar nume sonore ale
folk-ului autohton, precum Nicu Alifantis,
Ilie Stepan şi Horia Crişovan, Mircea
Bodolan, Zoea Alecu, Nelu Pitic şi Daniel Julean,
Mircea Baniciu şi Pacifica, Mircea Vintilă
şi Brambura, Dinu Olăraşu şi, nu
în ultimul rând, Adrian Ivaniţki.
Veţi avea ocazia să faceţi
cunoştinţă şi cu Gaşcademia de
folk, Pragul de sus, Didina, Raul Cârstea şi
Nicolae Constantin şi formaţia Poesis.
A treia ediţie a Festivalului de Rock se
desfăşoară tot pe Mureş,
la Port Arthur, în perioada 22 mai – 24
mai.
Într-o selecţie semnată Alex Revenco
veţi avea ocazia să vă bucuraţi
alături de cele mai tari trupe din regiune precum
Grimegod, Locatarii, Narval, feb0six. Vor veni şi
Luna amară şi Altar de la Cluj Napoca, The
Others de la Braşov, Pokolgep şi Subscribe
din Ungaria, Trigger din Serbia, Trond Holder &
Guests din Norvegia, Loading data din Franta. Şi
anul acesta Festivalul de Rock „Rock pe
Mureş” se bucură de prezenţa
legendarei trupe româneşti Celelalte
cuvinte. Şi-au confirmat venirea şi Krypton,
Calandrinon şi Peet.
Poate cel mai aşteptat dintre toate, Festivalul
Underground „Arad-fun” va
avea loc în perioada 11 şi 21 mai. De anul
acesta cu o nouă secţiune, de film,
Festivalul Underground „Arad-fun” va
ilustra cele mai avangardiste tendinţe în
teatru, film şi dans, cu un accent deosebit pe
teatrul experimental şi psihologic.
Festivalul Underground
„Arad-fun” va aduce în
faţa publicului producţii din România,
dar şi din Statele Unite ale Americii,
Franţa, Polonia, Ungaria, Serbia, Ucraina şi
Republica Moldova. Pentru prima dată, la
ediţia din acest an, vor fi prezente trupe din
Anglia, Spania şi Cehia.
C.L.
Citiți principiile noastre de moderare aici!