Judecătoria Arad a decis, în 20 mai, să redeschidă urmărirea penală pe numele celor doi poliţişti pentru trei infracţiuni de purtare abuzivă, soluţia instanţei fiind definitivă. Este vorba, aşa cum am menţionat mai sus, despre Claudiu Dărăbuţ şi Claudiu Romică Maleş, ambii subofiţeri în cadrul Poliţiei Municipiului Arad, primul la Biroul Rutier, iar celălalt la Ordine Publică. Iată soluţia, pe scurt, a Judecătoriei Arad: „în baza art. 335 al. 4 Cod Procedură Penală, confirmă redeschiderea urmăririi penale faţă de făptuitorii Dărăbuţ Claudiu Ioan şi Maleş Claudiu Romică, pentru săvârşirea a trei infracţiuni prevăzute de art. 250 al. 3 Cod Penal 1969. În baza art. 275 al. 3 Cod Procedură Penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 20.05.2016”.
Din anul 2012
În anul 2012, împotriva celor doi poliţişti rutieri s-au formulat plângeri pentru purtare abuzivă, iar la acea dată s-a dat o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale pentru săvârşirea acestor fapte. Cei care au formulat plângerile au atacat soluţia de neîncepere a urmăririi penale, cererile fiind respinse de prim procuror ca fiind nefondate. Petenţii s-au adresat apoi Judecătoriei Arad care, la rândul ei, a respins ca nefondate plângerile împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale. Până în 2016, dosarul de purtare abuzivă a rămas cu soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Acum, s-a solicitat redeschiderea acestui dosar pe motiv că au apărut elemente noi. În fapt, procurorul de caz a înaintat o cerere Judecătoriei Arad prin care solicită ca instanţa, prin judecătorul de cameră preliminară, să decidă ori admiterea cererii de începere a urmăririi penale ori respingerea acesteia, menţinând soluţia de neîncepere a urmăririi penale. Claudiu Dărăbuţ a fost pus la dispoziţia Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, urmând ca odată pusă în acţiune mişcarea penală împotriva celuilalt poliţist, Claudiu Romică Maleş, inspectoratul să ia aceleaşi măsuri şi în cazul lui.
Poliţistul Claudiu Dărăbuţ a fost condamnat, la sfârşitul lunii aprilie, la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!